AcasăEvenimentSportChampions League. Rui Pedro a calificat CFR Cluj în primăvara europeană!

Champions League. Rui Pedro a calificat CFR Cluj în primăvara europeană!

spot_img

DISTRIBUIȚI

CFR Cluj va juca în primăvara europeană a cupelor europene pentru prima dată în istorie după ce a învins, marţi seara, cu 3-1, pe Sporting Braga la capătul unui meci disputat pe teren propriu, în Liga Campionilor. Au fost 33 de minute de aur, în care Rui Pedro a marcat un hattrick. Pe final, clujenii au avut și două bare, dar au încheiat meciul cu o posesie de 36%. Dar pe cine mai interesează chestia asta?
Rui Pedro a marcat un hattrick, primul reuşit de o echipă românească în Liga Campionilor, iar pentru oaspeţi a redus din diferenţă Alan.
Oaspeţii au evoluat mai mult de o repriză în inferioritate numerică după ce fundaşul Douglao a primit cartonaşul roşu pentru un fault fără balon comis asupra lui Rada.
Cum Galatasaray a învins în cealaltă partidă a Grupei H echipa de rezerve a celor de la Manchester United, cu 1-0, CFR păstrează puţine şanse la ocuparea locului doi în clasamentul final.

Începutul meciului de pe stadionul Dr.Constantin Rădulescu a fost alert şi gazdele obţineau primul corner după numai 17 secunde de joc.

Deschiderea scorului s-a produs în minutul 7 la capătul unei faze de toată frumuseţea. Fundaşul Piccolo a urcat cu mingea la picior şi a trimis pe un culoar pentru Bastos, iar de la acesta balonul a ajuns după o deviere la Rui Pedro, care a rămas singur cu Beto şi l-a executat pe acesta cu un şut plasat.

CFR Cluj avea să lovească din nou pe contraatac după alte opt minute. Felgueiras a degajat lung până la Bastos, acesta a continuat în banda dreaptă pentru Sougou care a pătruns în careu şi l-a servit ideal pe acelaşi Rui Pedro. Şut fără preluare şi CFR avea 2-0 pe tabelă.

Avantajul de două goluri nu a rezistat decât trei minute pentru că în minutul 18 Alan a redus din diferenţă cu un şut din interiorul careului. A fost o centrare înaltă, iar Rada a trecut pe sub minge, după ce într-o primă fază tot el respinsese greşit.
CFR Cluj a avut în timpul meciului o posesie de doar 36%
Pe un fond de dominare a oaspeţilor echipe din Gruia a lovit din nou decisiv pe contraatac prin acelaşi Rui Pedro. Servit ideal de Sougou în careu, jucătorul portughez şi-a completat hattrick-ul şi a refăcut diferenţa de două goluri.

Veştile proaste au continuat pentru Jose Peseiro, antrenorul celor de la Braga, care şi-a văzut echipa rămasă în inferioritate numerică în finalul primei reprize. Douglao a cedat la un corner şi l-a lovit fără minge în faţă pe Rada, fază pentru care a primit roşu direct.

În partea secundă cei de la Braga au avut o posesie superioară de peste 60 la sută, dar marile ocazii au aparţinut CFR-ului. Prima dintre acestea în minutul 59 la pătrunderea lui Bastos pe stânga. Intervenţia lui Beto a limitat scorul.

Bara avea să-l salveze în două rânduri pe fostul goalkeeper al CFR-ului în minutele 80 şi 82. Acelaşi Camora a luat la ţintă cei doi stâlpi ai porţii adverse, iar în finalul meciului a fost rândul lui Kapetanos să rateze o bună şansă de gol.

Braga a avut un gol anulat corect pentru offside în minutul 78.
CFR Cluj: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Rada – G. Mureşan, Luis Alberto – Sougou (Aguirregaray ’74), Rui Pedro (Kapetanos ’81), Camora – Bastos (Godemeche ’83). Antrenor: Paulo Sergio.

Sporting Braga: Beto – Leandro Salino (Helder Barbosa ’33), Douglao, Nuno Coelho, Ismaily – Ruben Micael, Custodio, Hugo Viana (Mossoro ’68) – Alan, Eder (Ze Luis ’57), Ruben Amorim. Antrenor: Jose Peseiro.

Cartonaşe galbene: Rui Pedro ’70, Sougou ’72, Cadu ’84 / Mossoro ’88.

Cartonaş roşu: Douglao ’45+1.

Arbitri: Serghei Karasev (central) – Nikolai Golubev, Tihon Kalugin (asistenţi) – Aleksei Nikolaev, Maksim Laiuşkin (asistenţi suplimentari) – Anton Averianov (rezervă) – toţi Rusia.
Grupa H
CFR Cluj – Braga 3-1 (Pedro ‘7, ’14 si ’33 / Alan ’17)
Galatasaray – Manchester United 1-0 (Yilmaz ’54)

Clasament:

1. Manchester United – 12 puncte
2. Galatasaray – 7 puncte
–––––––––
3. CFR Cluj – 7 puncte
4. Braga – 3 puncte

Urmatoarea etapa (5 decembrie): Manchester United – CFR Cluj si Sporting Braga – Galatasaray.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA