AcasăEvenimentSportCFR câștigă derby-ul Clujului, iar U se afundă tot mai mult în...

CFR câștigă derby-ul Clujului, iar U se afundă tot mai mult în groapa de unde nu știm dacă va mai ieși

spot_img

DISTRIBUIȚI

Deși a deschis scorul din penalty prin Viorel Dinu, Universitatea Cluj nu a rezistat în derby-ul cu rivala CFR Cluj. Echipa din Gruia a egalat după pauză prin Rui Pedro și a trecut în avantaj prin golul lui Bjelanovic, după ce U Cluj a rămas în inferioritate numerică.
Cu un lot decimat și serioase probleme la nivelul conducerii, U Cluj părea echipa condamnată în duelul cu rivala din Gruia de pe Cluj Arena. Fanii șepcilor roșii n-au renunțat să creadă în șansa favoriților lor și i-au împins permanent de la spate, aportul publicului făcând ca Universitatea să joace fără presiune.

În minutul 20 Alex dos Santos a centrat în careu, unde mingea l-a lovit în mână peNuno Diogo, iar arbitrul Bârsan a acordat penalty pentru U Cluj. Viorel Dinu a transformat cu siguranță de la punctul cu var și a deschis scorul pentru gazde, avantaj care s-a păstrat până după pauză.

Văzând că jocul elevilor săi nu merge așa cum și-ar fi dorit, Paulo Sergio a scos artileria grea în repriza a doua. Camora, Bastos și Rui Pedro au fost trimiși în teren pentru a revitaliza compartimentul ofensiv al alb-vișiniilor, ultima modificare dovedfindu-se a fi cea norocoasă.

După două ocazii monumentale de egalare, în care Godemeche și apoi Bastos au trimis mingea în bară, CFR a egalat în minutul 70. Rui Pedro a șutat senzațional de la peste 20 de metri, mingea a fost deviată și l-a păcălit pe Balauru, care n-a mai putut interveni.

Și cum un rău nu vine niciodată singur, cu un sfert de oră înainte de finalul timpului regulamentar, Universitatea a rămas în inferioritate numerică, după ce Plamen Krumov a primit al doilea cartonaș galben. N-a trecut mult timp și ceferiștii și-au concretizat superioritatea. Bjelanovic a dus pe CFR în avantaj în minutul 80, după ce a deviat subtil din careu un șut de la distanță pe jos al lui Camora.

Universitatea Cluj: Balauru – Krumov, Erico, Christou, Nicola – Vasile Gheorghe, Muzac (Iancu ’81) – Cleiton, Viorel Dinu (Ciupe ’73), Alex dos Santos – Drăghici (Năstăsie ’87). Antrenor: Marius Popescu

CFR Cluj: Stăncioiu – Aguirregaray, Maftei, Nuno Diogo (Bastos ’55), Panin (Camora ’46) – Vass, Godemeche, Celestino (Rui Pedro ’66), Hora, Valente – Bjelanovici. Antrenor: Paulo Sergio.
Cartonaşe galbene: Muzac ’21, Dos Santos ’53, Krumov ’58, ’74 / Nuno Diogo ’19, Celestino ’47, Vass ’89, Bjelanovici ’90+3.
Cartonaş roşu: Krumov ’74
Arbitri: Marcel Bîrsan (central) – Valentin Avram, Vasile Marinescu (asistenţi) – Florin Mihai Marcu (rezervă)
Observatori: Aron Huzu, Alexandru Boc.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA