Polițiști din Alba efectuează, marți dimineața, zeci de percheziții domiciliare în mai multe județe la persoane suspectate de evaziune fiscală, bănuite că ar fi creat un mecanism financiar prin care ar fi înregistrat cheltuieli fictive în contabilitatea firmelor pe care le reprezintă în baza unor documente contabile emise de către mai multe societăți comerciale tip fantomă.
Prejudiciul cauzat este estimat de anchetatori la peste 4 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
Polițiști din cadrul IPJ Alba, cu sprijinul celor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mehedinți, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Iași și Dâmbovița, efectuează marți un număr de 47 de percheziții în județele Alba (8), Mehedinți (12), Vâlcea (11), Gorj (4), Dolj (7), Hunedoara (1), Iași (3) și Dâmbovița (1) la mai multe locuințe și la sediile unor societăți comerciale.
În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012 — 2015, 37 de persoane ar fi creat un mecanism financiar prin care ar fi înregistrat cheltuieli fictive în contabilitatea societăților pe care le reprezintă, în baza unor documente contabile emise de către mai multe societăți comerciale tip fantomă. Pentru a da aparență de legalitate operațiunilor economice înregistrate în contabilitate, ar fi fost efectuate plăți prin intermediul sistemului bancar, sumele de bani fiind retrase ulterior din conturile societăților cu comportament tip fantomă și restituite plătitorului.
Polițiștii vor pune în executare 33 de mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite în cauză.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.