AcasăMARAMURESUL ISTORICCel mai eficient ONG din lume ”intră” pe piața românească! ...

Cel mai eficient ONG din lume ”intră” pe piața românească! „România: fără minerit murdar, fără politici murdare!”

spot_img

DISTRIBUIȚI


Cea mai influentă organizaţie neguvernamentală din lume, Avaaz, cu sediul la New York, s-a alăturat luptei pentru salvarea Roşiei Montane! Sloganul lansat online se intitulează „Romania: no dirty mine, no dirty politics” – România: fără minerit murdar, fără politice murdare. Avaaz operează în 14 limbi şi are peste 14 milioane de membri în toată lumea, fiind supranumită „Godzilla” ONG-urilor, temută pretutindeni de politicieni şi guverne. Dintre succesele impresionante ale ultimilor ani, amintim: oprirea proiectului de autostradă din Bolivia, care urma să defrişeze mari suprafeţe din pădurea amazoniană; renunţarea la controversata lege prin care congresul american dorea să controleze internetul şi să închidă orice site ar fi dorit (WikiLeaks, You Tube şi chiar Avaaz.org); stoparea controversatei legi de cenzurare a internetului ACTA, în Uniunea Europeană; detronarea poziţiei de monopol asupra presei, a magnatului Rupert Murdoch, şi introducerea în parlamentul britanic a unei legi care limitează la 20% procentul maxim deţinut de un baron de presă; stoparea legii cenzurii mediilor de informare, propusă de fostul premier italian Silvio Berlusconi; determinarea Comisiei Europene să îngheţe importul de cereale şi alimente modificate genetic în UE, până când studii independente vor demonstra că nu sunt periculoase pentru om; renunţarea la proiectul de lege prin care Comisia Internaţională a Balenei permitea uciderea şi comercializarea balenelor; impunerea unei legi a protecţiei elefanţilor, adoptate de ONU etc. etc.
Şirul succeselor Avaaz te uimeşte prin varietatea domeniilor în care organizaţia a luat poziţie în peste 200 de ţări: conflicte, democraţie, libertatea presei, protecţia mediului, urgenţe, corupţie, drepturile omului. Cea mai potrivită definiţie a organizaţiei americane a dat-o prestigiosul ziar german „Suddeutsche Zeitung”: „Avaaz este o comunitate transnaţională care este mai democratică şi poate fi mai eficientă decât Naţiunile Unite”.

„Proiectul Roşia Montană nu are ce căuta în România modernă!”
Iată textul prin care Avaaz propune românilor semnarea unei petiţii adresate ministrului Mediului, Rovana Plumb: „Noul ministru al Mediului ia în considerare stoparea proiectului minier destructiv şi toxic de la Roşia Montană, dar ezită încă. Un uriaş val al opoziţiei publice faţă de acest proiect mortal ar putea, acum, să-l oprească pentru totdeauna, dând startul unei operaţii de limpezire a democraţiei româneşti. Valoarea companiei canadiene Gabriel Resources a scăzut drastic după căderea guvernului Ungureanu. Boşii companiei ştiu că dezaprobarea publicului faţă de politicile murdare care au aprobat mina de aur de la Roşia Montană este în creştere, iar proiectul lor este în pericol. Ministrul Rovana Plumb a votat împotriva acestui proiect în Parlamentul European, iar primul ministru Victor Ponta a ameninţat cu ceva timp în urmă că va bloca această mină. Dar acum sunt la putere şi se confruntă cu puternice lobby-uri în favoarea aprobării exploatării, şi numai presiunea publică i-ar putea determina să stopeze mina de la Roşia Montană. Această mină este murdară, este rezultatul unor politici murdare şi nu are ce căuta în România modernă. Foloseşte aceleaşi chimicale toxice care au devastat România în timpul revărsării de cianuri de la Baia Mare, în anul 2000, iar procesul de aprobare de până acum a fost caracterizat de corupţie şi clientelism – o situaţie care a pus România într-o situaţie jenantă în faţa Europei. Iar şi iar, curţi de justiţie corecte şi meritorii au respins aprobările ilegale obţinute de companie de la autorităţi, şi iar şi iar, guvernele au cedat presiunilor industriaşilor şi au împins proiectul minier spre finalizare. Biserica Ortodoxă Română, Academia Română, un şir de comunităţi şi organizaţii de mediu, cu toţii s-au pronunţat împotriva proiectului minier. Canadienilor şi americanilor nu le pasă de poporul român. Ei doresc să utilizeze acelaşi cocktail de cianuri ca la Baia Mare. Mina de la Roşia Montană poate fi următorul dezastru de mediu din România, dacă n-o oprim acum. După mulţi ani de luptă, cu noul guvern aveam în sfârşit o şansă de a salva Roşia Montană!”.
Semnaţi petiţia de care ministrul Rovana Plumb are nevoie pentru a opri proiectul minier şi mineritul murdar pentru totdeauna. (sursa: cotidianul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA