AcasăActualitateSocialCEA MAI BUNĂ VESTE - Pensiile celor care au lucrat în minerit...

CEA MAI BUNĂ VESTE – Pensiile celor care au lucrat în minerit și metalurgie se majorează semnificativ de la 1 ianuarie 2016!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Maramureșenii care au muncit in grupele I si II de munca, precum si in conditii deosebite sau speciale au motive de bucurie. Ei vor beneficia de o majorare a pensiei, potrivit unui proiect de act normativ adoptat miercuri de Camera Deputatilor. Un proiect despre care s-a vorbit de aproape zece ani, uitat o vreme, pus undeva prin sertarele birocrației vreo patru ani, a fost repus în acest an pe agenda parlamentarilor. Este o reparație normală pentru cei care au muncit în condiții aproape inumane pana la varsta pensionarii.

Persoanele care au lucrat in conditii mai grele de munca si s-au pensionat inainte de 1 ianuarie 2011 vor beneficia, de anul viitor, de o majorare a pensiilor, se arata intr-un proiect de lege adoptat miercuri de catre deputati, prin vot final, cu 289 de voturi pentru si o abtinere.

Documentul – care a trecut initial de senatori in luna februarie – mai trebuie doar sa apara in Monitorul Oficial pentru a se aplica.

Concret, este vorba de persoanele care au lucrat in grupa I si/sau grupa a II-a de munca, respectiv in conditii deosebite si/sau conditii speciale, inainte de 1 ianuarie 2011 (data la care a intrat in vigoare noua Lege a pensiilor).

”Pensionarii sistemului public de pensii ale caror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislatiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in grupa I si/sau grupa a II-a de munca potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activitati in locuri de munca incadrate in conditii deosebite si/sau conditii speciale, potrivit legii, beneficiaza de o crestere a punctajelor anuale realizate in aceste perioade (…)””, scrie in raportul Comisiei pentru munca si protectie sociala, prin care au fost admise amendamente la proiect.

Aceste categorii de persoane vor beneficia de o crestere a punctajelor anuale realizate dupa cum urmeaza:

*50% pentru perioadele in care au lucrat in grupa I de munca sau in conditii speciale;
*25% pentru perioadele in care au lucrat in grupa a II-a de munca sau in conditii deosebite.
Atentie! Noile prevederi adoptate de parlamentari se vor aplica celor pensionati inainte de 1 ianuarie 2011 care n-au beneficiat deja de alte majorari ale punctajelor anuale.

Daca in urma recalcularii prevazute de noua lege vor rezulta punctaje medii anuale mai mici, pensionarilor le va fi mentinut actualul punctaj mediu anual si, implicit, cuantumul pensiei pe care o primesc.

Punctajul anual reprezinta, conform Legii nr. 263/2010, numarul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, acesta fiind obtinut prin impartirea la 12 a sumei punctajelor lunare. Referitor la punctajul lunar, acelasi act lamureste ca acesta este „numarul de puncte realizat de asigurat intr-o luna, calculat prin raportarea castigului salarial brut lunar/soldei brute lunare sau, dupa caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contributiei de asigurari sociale, la castigul salarial mediu brut din luna respectiva, comunicat de Institutul National de Statistica”.

Acesta este al doilea proiect de lege pentru modificarea Legii pensiilor care a fost adoptat prin vot final in cursul lunii curente. Initial, deputatii au aprobat saptamana trecuta o propunere legislativa care prevede ca persoanele care au lucrat mai putin de sase ani in grupa I de munca se vor pensiona mai devreme.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA