AcasăActualitate112CAZ ȘOCANT ÎN MARAMUREȘ - Tânăr ARESTAT după ce a agresat sexual...

CAZ ȘOCANT ÎN MARAMUREȘ – Tânăr ARESTAT după ce a agresat sexual două femei și s-a masturbat în public

spot_img

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au efectuat activități investigativ-operative într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri.

În fapt, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați la data de 30 decembrie 2021, de către o femeie de 69 de ani din Ocna Șugatag cu privire la faptul că, în seara zilei de 29 decembrie 2021, în zona centrală a localității, a observat un bărbat care ar fi practica onania și care ar fi agresat-o sexual prin atingeri în zonele intime.

Cercetările au confirmat aceste aspecte sens în care a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută și pedepsită de art. 375 din Codul Penal și agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 219 din Codul Penal.

Din investigațiile efectuate de polițiști a rezultat faptul că de față a fost și o tânără de 19 ani din Breb asupra căreia bărbatul ar fi comis același tip de acte de agresiune sexuală.

Duminică, 9 ianuarie, la ora 18.00, polițiștii au identificat un tânăr de 21 de ani din Giulești, care este bănuit de comiterea faptelor.

Față de acesta, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, urmând ca în cursul zilei de azi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației să dispună o măsură preventivă.

Judecătoria Sighetu Marmației a admis cererea de arestare preventivă a tânărului

În temeiul art. 226 coroborat cu art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală, admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi dispune arestarea preventivă a inculpatului I.G.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală, faptă prevăzută de art 219 alin.1 din Codul penal (comisă în data de 29.12.2021, ora 19:05, persoană vătămată fiind B.L.), agresiune sexuală, faptă prevăzută de art 219 alin.1 din Codul penal (comisă în data de 29.12.2021, ora 19:13, persoană vătămată fiind M.I.), ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută de art. 375 teza a doua, din Codul Penal, cu aplicarea prevederilor art.35 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea prevederilor art.38 alin. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 10.01.2022 şi până la data de 08.02.2022, inclusiv. Respinge cererea privind luarea altei măsuri preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 313 lei, reprezentând onorariu din oficiu pentru avocat Skerhak Lenghel Daniela, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 10 ianuarie 2022, ora 18,30„, se arată în portalul instanței de judecată.

ActualMM

Foto: VasileDale.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA