AcasăEvenimentCARTEA PREFECȚILOR – Opt foști prefecți ai Maramureșului au fost prezenți la...

CARTEA PREFECȚILOR – Opt foști prefecți ai Maramureșului au fost prezenți la lansarea unei lucrări despre ei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un eveniment interesant s-a consumat miercuri în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, prilejuit de lansarea cărții Prefecții județului Maramureș, semnată de Klara Guseth și Anton Rohian.

Manifestarea a început cu un recital de colinde interpretat de grupuri de polițiști, jandarmi și  elevi de la diferite școli din județ, în fața invitaților și a angajaților din instituțiile găzduite în palat. A urmat lansarea propriu zisă a cărții, moderată de dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene.

Cartea a apărut la Editura Proema, administratori Cornelia și Alexandru Peterliceanu, consiler editorial fiind Gheorghe Pârja, redactor de carte Clara Gușeth și tehnoredactor ing. Ioan Krucz. Volumul este o istorie succintă a Prefecturii Maramureș, instituție înființată în România de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, dar prezentă în Transilvania doar din 1919, după înfăptuirea Marii Unirii de la 1 decembrie 1918.

Nu mai puțin de 28 de prefecți a avut Maramureșul din 28 aprilie 1919, primul fiind Dr. Vasile Chiroiu, și 5 aprilie 1949, când regimul comunist a desființat instituția și a trecut la prim-secretarii de județ, ultimul prefect a fost un învățător anonim, Nicolae Vancea.

După alegerile din 1990 a fost reintrodusă în administrația publică una din instituțiile istorice tradiționale, prin Legea nr.5 din 19 iulie 1990. Primul prefect al județului a fost numit ing. Anton Pop, urmat de Gheorghe Popa, Dan Marinca, Liviu Doru Bindea, Vasile Berci, Gheorghe Mihai Bârlea, Ioan Mircea Mecea, Liviu Bechiș, Ioan Buda, Viorel Deghid, Gyongike Bondi, Sandu Bombonel Pocol, Sorin Ioan Rednic și Anton Rohian, în total 14 persoane. Dintre aceștia doar Bindea, Bârlea și Bondi au început și au terminat mandatul încredințat.

S-ar putea spune multe lucruri despre activitatea prefecților contemporani pe care i-a avut județul nostru. Din păcate, din cartea asta nu aflăm mare lucru, autorii mulțumindu-se să ne ofere doar date succinte legate de biografia prefecților. Cine știe, poate la o ediție viitoare cartea va putea fi completată cu lucruri interesante.

Dincolo de aspectul lacunar al conținutului, volumul e important pentru că prezintă o parte din istoria județului, mai puțin cunoscută. E o reparație a trecutului nostru, chiar în condițiile unui schematism și șablonism destul de învechit care nu are darul de-a atrage cititorul.

La manifestare au fost prezenți opt din cei 14 prefecți ai zilelor noastre: Pop, Bârlea, Mecea, Bechiș, Buda, Deghid, Bondi și Rohian. Au lipsit motivat regretații Liviu Doru Bindea și Sandu Pocol, plecați prea devreme și pentru totdeauna dintre noi. În amintirea lor asistența a  păstrat un moment de reculegere.

Din motive pe care nu le cunoaștem, nu au putut fi prezenți Dan Marinca, Vasile Berci și Sorin Rednic.

Teodor Ardelean le-a dat cuvântul celor care, vremelnic, au ocupat cea mai importantă demnitate publică a județului Maramureș. A fost o întâlnire cu destule momente emoționante, familia prefecțiilor demonstrând că a rămas destul de unită, chiar dacă au fost promovați în funcție de partide diferite. E un exemplu pe care ar trebui să-l urmeze și ceilalți politicieni (parlamentari, primari, șefi de deconcentrate, consilieri), pentru că funcția nu trebuie să amputeze omenia și bunul simț.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA