CARNAVALUL MÂNĂRIILOR Cine și-ar fi putut imagina că vom vedea într-o zi carul televiziunii Al Jazeera proțăpit în Piața Victoriei și pe reporterul de război Adelin Petrișor pitulat în boscheții din piața Guvernului?

Slavă Domnului că radarul de la Deveselu n-a reacționat nici cînd luptătorii Al-Qaeda din galeria clubului Dinamo au declanșat atacul, nici cînd agenții lui Soros au început să tragă cu garoafe albe în jandarmi, nici cînd Adelin a fost secerat de rafalele de rîs ale unor fetișcane de liceu, care-l trăgeau pe Hitler de mustăți.

Atins de sindromul “Cănuță, om sucit”, poporul român a reacționat aidoma acelui personaj caragialesc care, suportînd ani în șir să-l înșele nevasta, a băgat divorț abia în ziua cînd cucoana a uitat crapul umplut cu stafide în cuptor pînă s-a făcut scrum.

Divorțul stradal dintre insurgenții pe care i-a vîrît Iohannis în traistă și PSD poartă numele de cod Bombonica, Fata Morgana a Teleormanului, care, angajînd la Inspectoratul pentru Protecția Copilului două paparude care făceau pe șestache voluntariat în partidul fostului ei soț, nu numai că a transformat o banală tuse convulsivă marca PSD într-o anacronică ciumă roșie, ci a reușit performanța de a scoate din casă, în trei zile, mai mulți protestatari decît au ieșit în douăzeci și șapte de ani de cruntă furăciune.

Debutul spectaculos al mînăriilor post-decembriste s-a numit “Averea diavolului”, o operație fină de extragere cu forcepsul, de către mamoșii cu ochi albaștri, a miliardului implantat de Nea Nicu în pîntecele băncilor elvețiene întru susținerea unui prezumtiv guvern de exil ceaușist în putredul Occident, dacă Armata Roșie ar fi sosit într-o vizită de plăcere la București după ce s-ar fi săturat de șunca de Praga. Deși averea nu era a diavolului, ci a oamenilor muncii de la orașe și sate, nimeni nu s-a dat jos de pe cuptor cînd s-a creat comisia de îngropăciune a cazului, formată din cîțiva ciocli parlamentari conduși de un țărănist.

Carnavalul a continuat:

Cu evaporarea celei mai babane flotile de pescuit oceanic și de transportat petrol din Estul Europei, printr-un număr de iluzionism al Machitorului nostru național, care l-a uimit pînă și pe David Copperfield…

Cu strigătele “Nu ne vindem țara” ale oamenilor de bine, care au cumpărat-o en gros, la preț redus, ca s-o revîndă en détail și înmiit mușteriilor străini, ca în acea frumoasă poveste în care, după ce au devalizat vagonul poștal de lingourile de aur, hoții au fost obligați la plata unui prejudiciu de șase lei, pentru că ar fi stricat mînerul clanței…

Cu transformarea Bisericii Ortodoxe în cureaua de transmisie a Partidului, în veme ce credincioșii se drogau în pronaos cu opiumul popoarelor…

Cu ciordirea țevilor de irigații comuniste și preschimbarea lor în lighene capitaliste turcești, în care și-au spălat carabele urmașii lui Ponțiu Pilat de pe malul Dîmboviței…

Cu fenomenul Tungus al decapitării pădurilor carpatine, în care și-au dat topoarele din mînă în mînă românașii verzi, ungurii care i-au altoit pe frații secui cu parul în cap și austriecii dependenți de rumeguș mioritic…

Cu condamnarea la scaunul electric a somnilor și sturionilor din Delta Dunării, de-au ajuns lipovenii să cumpere puiet din acvariul de la Constanța…

Cu gîdilatul lui Bush senior la buzunare prin acordarea dotei de măritiș a autostrăzii A3 mirilor de la Bechtel, care au lăsat-o și cum știți dumneavoastră, și cu banii luați…

Cu adjudecarea aproape pe de-a moaca a combinatului siderurgic de la Galați de către Mittal, în urma unei scrisorici de amor trimise de Tony lui Adrian…

Cu retrocedările oneroase din epoca lui Micky Șpagă, cînd Regele Mihai a primit din mîna lui Ion Iliescu o pensie de merit și cînd urmașii burghezo-moșierimii au stat capră pentru ca odraslele activiștilor de partid din cartierul Primăverii să devină proprietarii vilelor pe care le naționalizaseră tăticii lor, ca să nu mai amintim de foștii negustori de brînză ce se scarpină de rîia nobleții în palate aurite…

Cu aruncarea în aer a serelor și a fabricilor de conserve la suflul cărora micul producător a fost azvîrlit în șanț ca să putem noi ronțăi liniștiți parizer din praf de șamotă nemțească și pulpe de pui din ferma lui Eti, puse la congelat în depozitele NATO, în grohăiturile fericite ale porcilor de la Comtim care mestecau fiarele vechi ale lui Petrică Roman…

Cu trimiterea în exil a trei milioane de români, care ar fi putut salva țara cu mintea și cu brațele lor dacă nu i-ar fi tras în piept clasa politică, fluturîndu-le pe sub nas, în ziua alegerilor, hîrtii de prins muște unse cu miere electorală…

Cu invitarea pe șestache a nepoților lui Franz Joseph de a lărgi, contra cost, granițele vechiului Imperiu Habsburgic pînă la Pontul Euxin, ca să pozeze vulturul bicefal cu băncile românești într-un cioc și cu sondele de pe Valea Prahovei în celălalt plisc…

Și fiindcă toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a zis, iacătă, Liviu Dragnea.

Mircea Dinescu