AcasăEvenimentSportCAREUL DE AȘI - Norvegia, Franța, Slovenia și Croația sunt în semifinalele...

CAREUL DE AȘI – Norvegia, Franța, Slovenia și Croația sunt în semifinalele mondialului de handbal masculin

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAREUL DE AȘI Echipele Norvegiei, Franţei, Sloveniei şi Croaţiei s-au calificat, marţi, în semifinalele Campionatului Mondial, după ce au eliminat în faza sferturilor de finală reprezentativele Ungariei, Suediei, Qatarului şi Spaniei.

După Danemarca şi Germania un alt nume mare al handbalului mondial a părăsit Campionatul Mondial de handbal din Franţa. Este vorba despre Spania, care a cedat cu 30-29 în faţa Croaţiei, în ultimul sfert de finală. Ibericii nu au reuşit să blocheze linia de 9 metri a Croaţiei, care a reuşit să facă diferenţa în multe momente.

De asemenea, au contat prea puţin cu propria linie de 9 metri în atac, în cele 60 de minute marcând numai două goluri de la distanţă. Aşadar, la acest capitol, Croaţia a câştigat net, 13-2. Apoi, Spania a comis şi mai multe greşeli pe parcurs, în special în partea secundă, când a fost într-o cursă contracronometru pentru a reveni în joc.

Adversarii au condus la jumătatea reprizei a doua şi cu 5 goluri, scor 21-16. Aşadar, Croaţia s-a calificat mai departe şi va juca pentru un loc în finală cu Norvegia, care a eliminat Ungaria cu 31-28.

Un alt meci foarte interesant s-a desfăşurat între Franţa şi Suedia. Gazdele competiţiei au primit o replică destul de solidă din partea uneia dintre cele mai frumoase echipe de la acest turneu final. Chiar dacă s-a prezentat cu un lot destul de tânăr, Suedia a dat mari bătăi de cap Franţei, a condus atât la pauză, 16-15, dar şi în multe momente ale reprizei secunde.

În cele din urmă, experienţa la acest nivel a înclinat decisiv balanţa. Susţinută de 28.000 de spectatori, Franţa s-a desprins în ultimele minute la 3 goluri, omul numărul unui fiind tânărul Remili, care a înscris goluri importante. După 60 de minute, Franţa a câştigat cu 33-30 şi merge mai departe în fazele finale de la Paris.

În semifinale, ”Experţii” vor întâlni Slovenia, care a condus cap-coadă sfertul cu Qatar, a avut şi 9 goluri diferenţă, în cele din urmă câştigând doar cu 32-30. Prima semifinală programată este Croaţia – Norvegia şi se va disputa joi. La o zi distanţă va avea loc şi meciul Franţa – Slovenia.

Rezultatele înregistrate marţi în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, care se desfășoară în Franța, sunt: Norvegia – Ungaria 31-28 (17-10), Franţa – Suedia 33-30 (15-16), Slovenia – Qatar 32-30 (18-15) şi Spania – Croaţia 29-30 (15-17).

Ca urmare, în semifinale vor juca echipele Franţa – Slovenia (joi) şi Norvegia – Croaţia (vineri).

După optimile de finală şi meciurile disputate în President Cup, clasamentul final al locurilor 9-24 la CM din Franţa este următorul: 9. Germania, 10. Danemarca, 11. Belarus, 12. Rusia, 13. Egipt, 14. Islanda, 15. Macedonia, 16. Brazilia, 17. Polonia, 18. Argentina, 19. Tunisia, 20. Arabia Saudită, 21. China, 22. Japonia, 23. Bahrain şi 24. Angola.

Meciul pentru medalia de bronz va avea loc în 28 ianuarie, iar cel pentru titlul mondial în 29 ianuarie.

Naţionala de handbal masculin a României a ratat cursa spre turneul final încă din primul tur preliminar, în ianuarie 2016, când a încheiat grupa a 2-a pe locul secund, în condiţiile în care doar prima clasată, Austria, a ajuns la baraj, fiind eliminată ulterior de Danemarca.

Deţinătoarea titlului mondial este Franţa, cu cinci trofee mondiale în palmares. Pe podium au mai urcat, la ediţia din 2015, Qatar şi Polonia.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA