AcasăEvenimentCapcanele ”energiei verzi”. Mircea Man și Mircea Coza, cercetați de DNA în...

Capcanele ”energiei verzi”. Mircea Man și Mircea Coza, cercetați de DNA în Dosarul Borbely?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fostul ministru al mediului, Laszlo Borbely, a ajuns pentru a doua oară în ultimii doi ani în atenţia presei pentru acte de corupţie. De această dată, DNA cere retragerea imunităţii parlamentare a ministrului, care este şi deputat în parlamentul României, pentru ca acesta să poată fi cercetat penal. Acest lucru denotă faptul că dovezile procurorilor împotriva fostului ministru sunt destul de solide, surse din cadrul DNA care au dorit să-şi păstreze anonimatul declarând pentru www.izpenal. ro faptul că, acuzaţiile în cazul ministrului mediului nu se opresc doar la cele privitoare la afacerile cu sătmăreanul Lescaci, în schemă fiind, se pare, implicaţi şi câţiva oameni de afaceri şi politicieni maramureşeni.

Se pare că, nu ar fi exclus ca în dosarul lui Borbely să se regăsească şi nume ca și cel al lui Mircea Coza, Mircea Man şi Radu Flaviu. Asta deoarece există serioase semne de întrebare din partea anchetatorilor asupra unor fonduri de mediu care au fost date prin Ministerul Economiei şi Industriei pentru energie în cazul MHC-urilor de pe Valea Neagră, fonduri pentru care, spun sursele noastre, există bănuiala că s-ar fi dat comisioane serioase de către omul de afaceri Mircea Coza, unele dintre acestea ajungând la Mircea Man sub forma unei părţi din acţiunile la purtător pentru un parc eolian din zona Porţile de Fier, în timp ce altele au fost date de către Coza sub formă de fonduri pentru campania electorală a lui Mariana Pop.

Laszlo Borbely, actual bun prieten şi fost coleg de tenis (şi poate pe viitor de celulă) cu Mircea Man, se pare că nu a fost total străin de afacerea comisioanelor pentru acordarea fondurilor de mediu (care a fost mult peste valoarea reală a lucrării) acordate către firma lui Mircea Coza, asta în condiţiile în care, Apele Române i-au dat aviz acestuia pentru un debit de servitute, care nu este cel real al potenţialului Văii Negre, debitul fiind serios ”umflat” de cei de la Ape tocmai pentru ca ”socotelile” să… puşte.

Pentru Mircea Man, care este plin de dosare penale, încă unul în plus nu pare a fi o prea mare problemă, însă surse din apropierea lui Mircea Coza susţin că omul de afaceri cam are insomnii de când Borbely a fost luat în colimator la modul serios de către DNA. Nu ştim dacă insomniile lui Coza se trag de la faptul că amicul lui Borbely ar putea fi cercetat penal sau pentru că pe lângă ministru ar mai putea pica şiii… alţii. (sursa: izpenal.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA