Acasăsinucidere maramuresCând ai preocupări pentru viaţa veşnică, priveşti viaţa în mod responsabil

Când ai preocupări pentru viaţa veşnică, priveşti viaţa în mod responsabil

spot_img

DISTRIBUIȚI

”Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.” (Marcu 10, 17-27)
Dialogul dintre tânărul din Evanghelie şi Domnul Iisus Hristos a fost unul profund duhovnicesc. Tânărul a venit în faţa Mântuitorului şi L-a întrebat ce să facă pentru a moşteni viaţa cea veşnică.
Cererea sa este puţin atipică pentru cei aflaţi la vârsta tinereţii. Tinerii de astăzi sunt mai preocupaţi de procurarea unor bunuri care pentru ei au o anume importanţă. Poate mai puţin sunt interesaţi de viaţa veşnică. Tinereţea este vârsta care îţi dă o oarecare exuberanţă. Eşti tentat să „trăieşti clipa“!
Când ai preocupări pentru viaţa veşnică, înseamnă că îţi depăşeşti vârsta biologică şi priveşti viaţa în mod responsabil. În urma răspunsului dat de Mântuitorul, tânărul a plecat cam dezamăgit, însă nu debusolat.
În mâinile lui era acum decizia de a urma calea cea strâmtă care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Tânărul de astăzi este omul matur de mâine. Părintele Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus aşa ne învaţă: Nu uitaţi de suflet, nu uitaţi de Dumnezeu!
pr. Dumitru Păduraru

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA