AcasăOPINIICampanie electorală ca toate celelalte

Campanie electorală ca toate celelalte

spot_img

DISTRIBUIȚI

Nu mai au rost nici clopotul, nici goarna, nici focul de pistol. Startul campaniei s-a dat demult, pe nesimţite, infestând discursul public până la ultima propoziţie. De la mărunţișuri la căcăţişuri, toate au fost folosite în scopuri electorale. Un singur lucru a scăpat. Preocuparea pentru starea României. De când au luat viteză, politicienii români au uitat să mai vadă de starea generală a societăţii.

Toţi s-au aruncat în luptă cu gândul la drumul spre rezolvarea intereselor proprii. De la acestea s-au mutat la adversari. Cine le pune în pericol? Cutare şi cutare! Pe el şi pe mama lui! Cam aceasta a fost esenţa politicii româneşti în campanile electorale. Chiar şi atunci când în dispută au intrat doar locurile pentru Parlamentul European, discuţiile au vizat doar adversarii, iar nu interesele ţării noastre.

Campania de acum a început demult. Nimeni n-a încercat să o oprească. Mă refer la ieşirile deşănţate, gen Dan Diaconescu şi PPDD. Nici măcar publicul n-a fluierat. S-a uitat cu pasiune la circul stârnit de acesta şi la toate discuţiile cretine despre mărunţişuri. S-a delectat cu bârfă politică de parcă ar fi savurat un drog ieftin. Adevărul este că şi televiziunile au ignorat toată problematica majoră a României. S-au concentrat şi s-au aplecat doar pe profeţii şi pronosticuri pentru perioada 10-15 decembrie. Cine cu cine? Nimeni nu discută cum şi-n ce fel vom depăşi situaţia creată. O vină o are şi USL-ul. Programul de guvernare a ieşit la iveală abia joi, 8 noiembrie, în ziua meciului Molde-Steaua Bucureşti. Cu 30 de zile înainte de vot. Să-l citim, să-l analizăm, să ne gândim şi să judecăm! Merită sau nu votul nostru? Poate fi el comunicat la toată populaţia României în aceste 30 de zile?

Lansarea Programului de guvernare a însemnat încă o conferinţă de presă televizată şi încă o apariţie a trioului politic al USL. Altceva, nimic! A organizat USL-ul dezbateri pe document în săptămânile precedente? Aţi auzit de consultări şi discuţii academice pe seama variantelor de adoptat pentru ieşirea din criză? Dar de grupuri de lucru între politicieni şi experţi? Eu unul, nu. Părerea mea este că nici 20% din populaţia ţării noastre nu va vota cu adevărat un program de guvernare în cunoştinţă de cauză. Mă refer la USL, căci la PDL nu are rost să ne mai referim. Programul acestui grup politic pare să rămână acelaşi. Adică să apuce puterea şi să găsească tot felul de proiecte din care să-şi tragă banii. Cum a fost în guvernul Boc aşa va fi şi în următoarele.

Discuţiile despre campania electorală vizează aşadar USL-ul măcar pentru că de această Uniune sunt legate cele mai multe dintre aşteptările populaţiei. Iată de ce comunicarea târzie a Programului de guvernare mi se pare o greşeală. În această primă zi de campanie încă nu l-am parcurs în întregime. Sper ca în zilele următoare să identificăm o formă finală, să o parcurgem şi să ne putem pronunţa asupra conţinutului.
Să revenim la campania electorală abia începută. Nu sunt semne de preocupări majore. Mizele sunt aceleaşi. Adică mici şi tehnice. Şi de răfuială politică. Scopul principal al campaniei pare a se reduce la acelaşi „Jos Băsescu!”. Şi la ”ce cretină guvernare am avut cu Emil Boc şi Răzvan Ungureanu”. USL-ul va repeta la nesfârşit că ”am reîntregit pensiile, ajutoarele şi salariile tăiate”. Şi cu asta basta! USL-ul nu trece dincolo de aceste afirmaţii. În materie de înnoire a garniturii, nu poate face gălăgie pentru că imediat ar primi replici legate de prezenţa pe liste a lui Gabriel Oprea, Micky Şpagă, Gigi Becali ş.a.m.d. Prezenţa acestora şi a altora în echipa lărgită a USL apasă greu şi pe discursul anti-corupţie. Ba încurcă tare de tot orice încercare de diminuare a evaziunii fiscale.

Oamenii UNPR-ului cară după ei remorci cu dosare. Iar în vârful teancurilor de dosare penale stau cocoţaţi oamenii de afaceri care au profitat de aranjamente, învârteli, evaziuni şi contracte preferenţiale. Migraţia lor n-a ajuns subiect de presă, dar va deveni în curând. Marii profitori ai contractelor cu statul s-au şi mutat de la Elena Udrea, Radu Berceanu, Cristian David, Adriean Videanu etc. la USL. Au decuplat aparatele de muls de la o guvernare şi le-au cuplat deja la cealaltă. Aşteaptă doar să apese pe butoane şi să deschidă robinetele.

La ce ne putem aştepta în această campanie electorală? Doar la dezvăluiri ale procurorilor în legătură cu afacerile şi ilegalităţile oamenilor din USL şi la alte cazuri de senzaţie ale tunurilor din guvernarea Boc-Ungureanu. Parchetul va sifona stenograme şi dosare, USL-ul va valorifica actele descoperite în auditul făcut prin ministere. Tunurile regimului Băsescu contra bubelor în cap ale USL-iştilor. Nimic despre ieşirea ţării din criză, nimic despre marile proiecte promise şi lipsite de resurse, nimic despre mentalitatea românească încremenită într-un individualism feroce, nimic despre instituţiile statului transformate în nişte biete trotinete politice.
Aşadar, am intrat într-o campanie electorală foarte puţin diferită faţă de toate celelalte!
Cornel Nistorescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA