AcasăslolvaciaCAMERATA REGALĂ ÎN ULTIMUL CONCERT DIN STAGIUNE - Regal simfonic la Ateneul...

CAMERATA REGALĂ ÎN ULTIMUL CONCERT DIN STAGIUNE – Regal simfonic la Ateneul Român

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAMERATA REGALĂ ÎN ULTIMUL CONCERT DIN STAGIUNE Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, susține sâmbătă, 17 iunie, de la ora 19.00, la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3) ultimul concert din cadrul acestei Stagiuni Regale.

Conceput ca un regal de muzică clasică sub numele de Mozart & Beethoven. Ultimele Simfonii, concertul de pe scena Ateneului se va desfășura sub bagheta talentatului dirijor Vlad Vizireanu. Alături de Camerata Regală, se vor afla pe aceeași scenă soliștii Irina Iordachescu (soprană), Antonela Bârnat (mezzo-soprană), Mihai Urzicana (tenor), Valentin Vasiliu (bas-bariton), precum și Corul Filarmonicii George Enescu, dirijat de maestrul Iosif Ion Prunner.

Cu un program de excepție, Camerata Regală și invitații săi vor încânta publicul cu interpretări pline de emoție și culoare ale lucrărilor Simfonia nr. 41 Kv 551 de W.A. Mozart și Simfonia nr. 9 de L. van Beethoven. Gazda acestei incursiuni în lumea celebrelor simfonii va fi Marius Constantinescu.

Evenimentul este ultimul concert din cadrul Stagiunii Regale 2016-2017 pe care ansamblul îl organizează anual la Ateneul Român, proiect cultural în care Camerata Regală a avut alături muzicieni de renume ca violonista Mihaela Martin, dirijorii Cristian Măcelaru, Frans Helmerson, Pierre Vallet și Sabin Păuța, pianiștii Elizabeth Sombart, Valentin și Roxana Gheorghiu și Andrei Licareț.

De asemenea, în cadrul aceleiași stagiuni, a avut loc în luna decembrie un concert de poveste având alături pe scena Ateneului Român șase muzicieni talentați cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, câștigători ai concursului național desfășurat de Bancpost și Camerata Regală – Șansa ta: Cristiana Achim (pian), Ștefan Aprodu (vioară), Mălina Ciobanu (vioară), Ioana Maria Tudor (vioară), Isabela Voropciuc (pian) și Cornelius Zirbo (violoncel).

Stagiunea Regală 2016-2017 a fost realizată în parteneriat cu BANCPOST și face parte dintr-o serie de proiecte și programe pe care Bancpost le-a sprijinit în mod activ de-a lungul timpului.

corespondent Ion-Marius Tatomir

foto

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA