Ortodox – Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei
(Dezlegare la pește). Duminica a 27-a după Rusalii
Greco-catolic – Duminica 27 dR (a Vindecării femeii gârbove). Sf. aep. Nicolae de la Mira Liciei, făcătorul de minuni
Romano-catolic – Duminica a 2-a din Advent. Sf. Nicolae, ep.
Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, este pomenit de bisericile creștine la 6 decembrie. În această zi este prăznuit unul din cei mai mari și mai iubiți sfinți, spune arhimandritul Ilie Cleopa în volumul „Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an”. Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor și al copiilor, salvatorul celor din temniță și primejdii, ajutătorul săracilor și al celor nedreptățiți.
Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează faptelor de milostenie deosebită ale Sfântului Nicolae. Puțini sfinți au fost milostivi ca sfântul Nicolae, spune arhimandritul Ilie Cleopa. El tot ce avea împărțea la săraci, iar pe cei din nevoi și din primejdii îi izbăvea de pedeapsă și de moarte cu rugăciunile sale.
Pentru aceasta l-a învrednicit Mântuitorul Hristos cu darul facerii de minuni și al vindecării suferințelor omenești. Căci mare putere are milostenia, spune părintele Cleopa. Milostenia materială și duhovnicească a împodobit sufletele sfinților.
Sfântul Nicolae s-a născut în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305), în cetatea Patara din Asia Mică. Pentru că a rămas orfan de amândoi părinții, a fost crescut de o rudă, a primit o aleasă creștere, urmând cursurile celor mai vestite școli ale epocii.
Iubind virtutea, viața curată și dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetății Mira din ținutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).
Sfântul Nicolae a fost întemnițat în timpul persecuțiilor decretate de împărații romani Dioclețian și Maximilian. În urma Edictul de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creștinismului, Sfântul Nicolae s-a întors la slujba sa din cetatea Mirei.
A participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinței creștine împotriva ereziei ariene.
Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice în anul 345, fiind îngropat în biserica episcopală.
Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârșit multe minuni la Mira Lichiei. Ele se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse la 9 mai 1087.
Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae se află însă în România, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae au fost aduse aici în jurul anului 1599, de către Mihai Viteazul (1593-1601). Voievodul le primise în dar de la cardinalul de Bari prin intermediul unui negustor bogat, în semn de prețuire pentru faptul că era un apărător al creștinătății europene.
Documente istorice de la sfârșitul secolului al XVI-lea amintesc de această biserică, renumită mai ales prin moaștele ce le păstrează și astăzi: „mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) și Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) mitropolitul Eftimie”.