AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 3 august

CALENDAR RELIGIOS – 3 august

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat și Faust; Sf. Mironosiță Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic

Greco-catolic – Sf. Isachie; Sf. Dalmat; Sf. Faust

Romano-catolic – Sf. Martin, pustnic

CALENDAR RELIGIOS Cuviosul Isaachie este pomenit și în ziua de 30 mai. A trăit în timpul împăratului Valens (368-378), într-o perioadă în care erezia ariană (ce nega dumnezeirea Fiului, lovind astfel încă din primele secole ale creștinismului la temelia Bisericii) era foarte răspândită, însuși împăratul fiind eretic.

Sfântul Cuvios Isaachie este cel care a mers în fața împăratului arian, Valens, rugându-l să lase ortodocșilor libertatea cultului lor.

Cuviosul Dalmat a fost soldat în armata lui Teodosie (379-395) și părăsindu-și slujba și averile a intrat în mănăstirea lui Isaachie, împreună cu fiul său Faust. Ajuns la bătrânețe, Cuviosului Isachie l-a lăsat pe Dalmat egumen în locul său.

Noul egumen a fost un mare apărător al dogmei ortodoxe. A participat la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), care a condamnat erezia nestoriană ce susținea existența a două firi distincte ale Mântuitorului, divină și umană, și contesta titulatura de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului. A fost apreciat de împăratul Teodosie și de înalții ierarhi participanți la Sinod.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA