AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 29 decembrie

CALENDAR RELIGIOS – 29 decembrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel și Tadeu

Greco-catolic – Sf. prunci uciși de Irod; Cuv. Marcel Achimitul

Romano-catolic – Ss. Thomas Becket, ep. m.; David, regeUciderea celor paisprezece mi de prunci este istorisită în Evanghelia după Matei: „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el” (Matei 2; 1-3).
Irod cel Mare, regele Iudeii, i-a chemat la sine pe învățații perși și a aflat că, potrivit Sfintei Scripturi, Mesia urma să se nască la Bethleem. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, care s-au întors în ţara lor pe altă cale, s-a mâniat şi, cercetând cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua, a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos.

El se gândea că dacă îi va ucide pe toţi pruncii, negreşit Îl va ucide şi pe Împăratul Hristos, neştiind că Împărăţia Mântuitorului nu este din lumea aceasta. Însă pe Pruncul Iisus nu l-a prins, deoarece El se găsea împreună cu Maica Sa şi cu dreptul Iosif departe de locul măcelului, în Egipt. De aceea, astăzi facem prăznuirea celor 14.000 de prunci nevinovaţi ucişi din porunca lui Irod.

Tot astăzi pomenim pe Sfântul Cuvios Marcel († 485), care era din cetatea Apamia, din Siria. Cu toate că avea nenumărate averi, nu s-a lăsat furat de ispitele lumii, ci a plecat la Efes, unde a intrat într-o mănăstire, ducând viaţă îmbunătăţită de nevoinţă. Aflând de Sfântul Alexandru, care întemeiase Mănăstirea Neadormiţilor, Cuviosul Marcel a mers şi a rămas acolo, iar după moartea stareţilor Alexandru şi Ioan, a fost rânduit stareţ al acestei mănăstiri.

A luat parte la lucrările Sinodului al 4-lea Ecumenic, de la Calcedon, din anul 451. După ce a vieţuit în Mănăstirea Neadormiţilor, s-a mutat în pace la Domnul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA