Ortodox – Sf. Sfințiți Mc. Clement, episcopul Romei, și Petru, episcopul Alexandriei
Greco-catolic – Sf. papă m. Clement; Sf. Petru al Alexandriei
Romano-catolic – Ss. Martiri din Vietnam
Sfinții Sfințiți Mucenici Clement, episcopul Romei, s-a născut în Roma, părinții săi, Faust și Matilda, fiind nobili. Sfântul Clement a fost ucenicul Sfântului Apostol Petru și episcop al Romei.
A suferit în timpul prigoanei lui Traian (98-117), fiind surghiunit în Cherson (Crimeea de astăzi). Acolo a fost aruncat în mare, fiindu-i legată de gât o ancoră de corabie.
Privind la martiriul său, mulțimea de credincioși a început să se roage pentru a li se arăta lor cinstitul trup al mucenicului. Rugându-se aceștia, s-a depărtat marea mult de țărm, iar poporul mergând pe uscat a aflat o casă de marmură în chipul bisericii, făcută de Dumnezeu. Acolo zăcea trupul Sfântului și ancora cu care fusese înecat era aproape de dânsul.
Creștinii au vrut atunci să ia de acolo cinstitul și sfântul trup al mucenicului, dar s-a făcut descoperire ucenicilor săi să lase acolo trupul Sfântului; căci în tot anul la pomenirea lui, tot așa se va depărta marea timp de șapte zile, făcând cale pentru cei ce vor vrea să vină la închinăciune.
Și s-a făcut acea minune mulți ani și multe și nespuse minuni se săvârșeau prin rugăciunile Sfântului. Atunci când apele nu s-au mai retras, tot prin rugăciune moaștele Sfântului Clement s-au arătat pe apă, fiind luate de către credincioși și duse în cetate. Aici au fost așezat în biserica Sfinților Apostoli.
Tot astăzi este pomenit și Sfântul Sfințit Mucenic Petru, episcopul Alexandriei. Acesta a păstorit în timpul persecuției împotriva creștinilor ordonate de Dioclețian. Fiind izgonit din scaun, a mers în Fenicia și Palestina, întărind pe creștini prin scrisori și rugăciune.
A pătimit moarte martirică, prin tăierea capului, la porunca împăratului Maximin (305-313), pentru că a reușit să aducă pe mulți păgâni la creștinism.