AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 23 ianuarie

CALENDAR RELIGIOS – 23 ianuarie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Sfințit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sfinții Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic

Greco-catolic – Sf. m. Clement și Agatanghel

Romano-catolic – Ss. Emerențiana, fc. m.; Ildefons, ep.

Sfântul Sfințit Mucenic Clement al Ancirei s-a născut în jurul anului 280 în cetatea Ancira (Ankara de astăzi) din ținutul Galatei (regiune a Asiei Mici situată între Capadocia, Pont și Bitinia). A intrat în viața monahală la 12 ani, iar la 20 de ani, pentru covârșitoarea lui virtute, a fost hirotonit episcop al cetății sale natale.

În această calitate, Sfântul Clement a depus mari eforturi pentru aducerea la Hristos a celor ce slujeau zeilor romani. Printre cei convertiți s-a numărat și Sfântul Agatanghel, roman de neam, botezat de Sfântul Clement pe când se afla la Roma, într-o călătorie misionară.

În vremea persecuțiilor împotriva creștinilor au fost amândoi prinși și întemnițați. Aduși în fața guvernatorului provinciei, au dovedit curaj în mărturisirea credinței lor și, după ce au fost supuși la chinuri, au fost decapitați.

Astăzi se face pomenirea și a Sfinţilor Părinţi care au combătut erezia monotelită la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol, în anul 680.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA