CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;
Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului. Duminica a 26-a după Rusalii
Greco-catolic – Duminica 26 dR. Sf. cuv. Grigore Decapolitul; Sf. aep. Proclu; Sf. Dasius din Durostorum. Înainteserbarea Intrării în Templu a Maicii Domnului
Romano-catolic – Cristos, Regele Universului. Ss. Grigore Decapolitul; Edmund, rege
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, pomenit în calendarul creștin la 20 noiembrie, S-a născut în jurul anilor 780-790, în Irinopolis, cetate din Decapole, în Asia Mică, din părinți dreptcredincioși, Serghie și Maria. A trăit în timpul mișcării iconoclaste (împotriva icoanelor), sub domnia lui Leon Armeanul (813-820).
Sfântul Grigorie a avut parte de o bună educație și a manifestat o înclinare deosebită spre cele duhovnicești, frecventând biserica și studiind dogmele credinței. A renunțat la căsătorie și a intrat în viața monahală, mergând la o mănăstire, unde a viețuit timp de 14 ani.
După această perioadă, a început a umbla din loc în loc, venind în mijlocul credincioșilor și încurajându-i spre mărturisirea dreptei credințe în lupta pentru sfintele icoane. În această călătorie, în care s-a arătat și mare făcător de minuni, Sfântul Grigorie a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat mai multă vreme.
În ultimii ani ai vieții, a rămas la Mănăstirea Sfântul Mina, aproape de Tesalonic, fiind hirotonit preot. În anul 842, îmbolnăvindu-se grav, a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol.
În 1453, când Bizanțul a căzut sub stăpânirea turcească, moaștele Sfântului Grigorie, întregi și neputrezite, au fost aduse în părțile Dunării. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaște, banul Țării Românești, Barbu Craioveanu, le-a cumpărat, în 1498, și le-a dus la Mănăstirea Bistrița (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se află și în prezent.
Tot astăzi este pomenit Sfântul Mucenic Dasie (Tasius), soldat roman dintr-o legiune care staționa la Dunăre, la începutul secolului al IV-lea.
În acele vremuri, în timpul Saturnaliilor, exista obiceiul să se aleagă, prin tragere la sorți, un rege al acestor sărbători, care putea să petreacă după cum vroia timp de treizeci de zile. După trecerea acestui timp, cel ales rege era sacrificat prin aruncarea în sus și străpungerea, în cădere, de săbiile ostașilor.
Dasie, ostaș creștin, a fost ales prin tragere la sorți să fie rege al Saturnaliilor. El însă s-a socotit ostaș al lui Hristos și s-a opus cu tărie îndeplinirii acestui obicei. Pentru că nu a vrut să participe la sărbătoarea romană, Dasie a fost aruncat în temniță. După aceasta a fost dus înaintea guvernatorului și, mărturisind că este creștin și că nu dorește să participe la ritualurile închinate zeilor, a fost decapitat.
Moaștele sale au fost duse, mai târziu, la Ancola, în Italia, și așezate cu mare cinste în Biserica Sfântului Chiriac, unde se păstrează până astăzi. Dintr-o inscripție în limba greacă de la începutul secolului al IV-lea reiese că Dasie a suferit martiriul la Axiopolis (Cernavodă).