2 IULIE Ortodox – Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne; Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului
Greco-catolic – Așezarea veșmântului Maicii Domnului în Vlaherne (458)
Romano-catolic – Sf. Bernardin Realino, pr.
2 IULIE Aducerea sfântului veșmânt al Maicii Domnului în Biserica Vlaherne din Constantinopol a avut loc în timpul împăratului Leon cel Mare al Constantinopolului (457-474). Construcția bisericii, începută înainte ca Leon I să vină la conducerea imperiului, a fost terminată de către acesta, care a construit aici și Paraclisul „Hagia Soros”, un relicvar special făcut pentru a păstra în el veșmântul Maicii Domnului.
În timpul împăratului Leon I, doi senatori, Galvie și Candid, au plecat la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt.
După ce au ajuns la locurile de închinare, au mers prin Galileea, după care s-au dus în Nazaret dorind să vadă și casa unde a copilărit și a trăit Mântuitorul Hristos.
Peste noapte au rămas în casa unei bătrâne văduve. Aici au descoperit racla cu sfântul Veșmânt al Maicii Domnului, la care veneau bolnavii și se tămăduiau, rugându-se Maicii Domnului cu toată puterea credinței lor.
Cei doi au înlocuit racla cu alta asemănătoare, și întorși la Constantinopol, au așezat veșmântul chiar în casa lor, unde aveau un paraclis.
Un timp au ținut ascuns faptul că au adus sfântul veșmânt, dar datorită mulțimii de minuni care se săvârșeau acolo au fost nevoiți să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate.
Biserica Vlaherne era situata în apropierea țărmului Cornului de Aur, în afara zidurilor orașului Constantinopol. Pentru a fi o protejată a fost construit un zid de apărare în jurul ei. Asemenea Catedralei Sfânta Sofia, această biserică a fost un centru al Ortodoxiei, în fiecare vineri, aici se oficia priveghere de toata noaptea, în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului (Blachernitissa).
Astăzi pe locul bisericii, Patriarhia Ecumenica a construit o mică capelă.
Tot astăzi este pomenit și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea al Moldovei, a fost uns domn de către mitropolitul Teoctist al Moldovei la 14 aprilie 1457, în urma biruinței repurtate asupra lui Petru Aron. Cronicele au făcut din el figura centrala a vechii istorii a Moldovei, socotindu-l apărătorul pământului strămoșesc în fața primejdiei tot mai amenințătoare a Semilunei. Cei 47 de ani de domnie (1457-1504) n-au fost altceva decât o perioadă de eforturi pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței țării sale.
A ridicat numeroase mănăstiri și biserici de mir (44 de biserici și mănăstiri), înzestrând și renovând altele, susținând o ferventă activitate cărturărească în lăcașurile de cult ale țării. Principalele mănăstiri ridicate de înaintașii săi în scaun (Probota, Moldovița, Bistrița, Humor, Bohotin, Chiprieni ș.a.) și-au continuat existența, primind felurite danii din partea lui Sfântului Voievod Ștefan, la multe dintre ele a ridicat construcții noi ori le-a refăcut pe cele existente.
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a închis ochii pentru totdeauna la 2 iulie 1504, într-o marți, „în al patrulea ceas din zi”, cum se precizează pe acoperământul său de mormânt de la Mănăstirea Putna, după ce „domnise în Țara Moldovei 47 de ani și 3 luni”.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe marele domn al Moldovei în sinaxarul și calendarul Bisericii în ziua de 2 iulie, cu numele ‘Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt’.
