AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 18 februarie

CALENDAR RELIGIOS – 18 februarie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Ier. Leon, episcopul Romei; Sf. Ier. Agapit, episcopul Sinaului

Greco-catolic – Sf. Papă Leon; Sf. Bernadeta Soubirou

Romano-catolic – Sf. Francisc Regis Clet, pr. m.; Fer. Ioan de Fiesole (Fra Angelico), călug.

Sfântul Ierarh Leon, episcopul Romei, pomenit în calendarul creștin la 18 februarie, s-a născut la Roma, în jurul anului 400. În timpul papei Sixt al III-lea, Sfântul Leon a fost hirotonit arhidiacon. În anul 440 a fost ales episcop al Romei.

Ierarh în vremea năvălirilor barbare asupra Romei, papa Leon a depus eforturi considerabile pentru a apăra cetatea. În același timp a fost un luptător activ pentru păstrarea dreptei credințe.

Sfântul Leon a fost unul din promotorii convocării celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic.

Sinodul care s-a ținut în 451, la Calcedon, a reunit cel mai mare număr de Părinți participanți (520-630), hotărârile luate de aceștia urmau să pună capăt tulburărilor generate de ereziile care negau unirea celor două firi, dumnezeiască și omenească, a Mântuitorului.

La Sinodul de la Calcedon a fost aprobată de către Părinți formula dogmatică care mărturisea pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, arătându-se că Iisus Hristos are o singură Persoană și două firi. Cele două firi desăvârșite sunt unite în mod tainic în persoana divină unică a Cuvântului lui Dumnezeu, fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără despărțire.

A rămas în istoria Bisericii și prin numeroasele sale scrieri (cuvântări, epistole, lucrări liturgice).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA