AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 15 aprilie

CALENDAR RELIGIOS – 15 aprilie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Ap. Aristarh, Pud și Trofim; Sf. Mc. Crescent și Vasilisa (Denie)

Greco-catolic – Sf. m. Crescent

Romano-catolic – Sf. Damian de Veuster, pr.

Sfinții Aristarh, Pud și Trofim făceau parte din cei șaptezeci de apostoli aleși de Mântuitorul. Sfântul Apostol Aristarh (despre care se vorbește la Faptele Apostolilor 19, 29) a fost episcop în Apamia Siriei.

Sfântul Pud (despre care ne vorbește Sfântul Apostol Pavel în Epistola a II-a către Timotei 4, 21) a fost senator în Roma, iar casa lui a fost folosită ca lăcaș pentru sfintele slujbe. Iar despre Sfântul Trofim se relatează în Faptele Apostolilor 20, 4.

Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim au fost martirizați în anii 65 sau 67, în timpul persecuției împăratului Nero, fiind tăiați cu sabia. Sunt prăznuiți împreună pe data de 15 aprilie și cu toți cei șaptezeci de apostoli în ziua de 4 ianuarie.

În această zi este pomenit și Sfântul Mucenic Crescent care, s-a născut și a trăit în orașul Mira Lichiei. Sfântul Crescent atunci când a fost prins de persecutori și supus la judecată la toate întrebările guvernatorului provinciei a răspuns cu: „Sunt creștin!”. A primit moarte martirică în urma chinurilor la care a fost supus.

Tot în această zi este pomenită și Sfânta Muceniță Vasilisa, care a fost botezată creștină de către Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfânta Vasilisa a fost prinsă și întemnițată în timpul persecuției împotriva creștinilor declanșată de împăratul Nero (54-68). După ce a fost supusă chinurilor, Sfânta Muceniță Vasilisa a primit cununa muceniciei.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA