CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa. Duminica a 25-a după Rusalii
Greco-catolic – Duminica 25 dR. Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului
Romano-catolic – Duminica a 33-a de peste an. Sf. Augustina (Livia), călug.
Sfântul Ioan Hrisostom sau Sfântul Ioan Gura de Aur, (344-407), patriarh al Constantinopolului, este considerat cel mai mare predicator din veacul de aur al creștinătății. Iar Biserica îl serbează de trei ori pe an: la 13 noiembrie, la 27 și 30 ianuarie, dar și în fiecare zi când se săvârșește Liturghia care-i poartă numele.
Sfântul Ioan Gura de Aur s-a născut în cetatea Antiohia, din părinți nobili, Secundus și Antuza, care făceau parte din aristocrația romană. Secundus a murit la scurt timp după nașterea Sfântului Ioan, astfel că mama sa, Antuza, s-a ocupat de educația sa.
Sfântului Ioan i s-a asigurat o educație deosebită, sub îndrumarea unor mari învățați și filosofi din Antiohia, tânărul manifestând o mare pasiune pentru oratorie. În ceea ce privește învățătura creștină i-a avut ca mentori spirituali pe arhiepiscopul Antiohiei, Meletie, și pe episcopul Tarsului, Diodor.
Din anul 374, după moartea mamei sale, a petrecut patru ani într-o mănăstire din munții din preajma Antiohiei și doi ani ca pustnic într-o peșteră. În anul 381 a fost hirotonit diacon de către arhiepiscopul Meletiei, și apoi sfințit preot de către arhiepiscopul Flavian, urmașul lui Meletie (în 386).
În timpul celor doisprezece ani de slujire în rânduiala preoțească, Sfântul Ioan a devenit vestit pentru predicile sale rostite în toate bisericile din Antiohia și din împrejurimi, în fiecare duminică și sărbătoare.
Propovăduitor al dreptei credințe, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie (26 februarie 398).
În calitatea sa de ierarh al Constantinopolului, a combătut prin cuvântările sale luxul și lăcomia, făcându-și inamici printre potentații vremii, printre care s-a aflat și împărăteasa Eudoxia.
În timpul controverselor origeniste, în urma unui sinod, în anul 403, Sfântul Ioan a fost suspectat de erezie și a fost alungat din scaunul patriarhal. Deși s-a întors pentru scurtă vreme, Sfântul Ioan a fost în cel din urmă exilat în Armenia, la Cucuz, apoi la Comane, unde, îndurând mari privațiuni, a murit la 14 septembrie 407.
Au rămas în Biserică scrierile sale de o foarte mare valoare spirituală și de o rară frumusețe literară, printre care se numără „Despre preoție”, „Cuvântări asupra Evangheliei lui Matei”, „Cuvântări la cele 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel” ș.a. De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur a alcătuit și slujba Sf. Liturghii, „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur”, care se săvârșește în Biserica Ortodoxă în majoritatea duminicilor și sărbătorilor de peste an.