Ortodox – Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina
Greco-catolic – Sf. cuv. m. Eudochia
Romano-catolic – Sf. Albin, ep.
Sfânta Cuvioasa Mucenică Evdochia, pomenită în calendarul creștin la 1 martie, s-a născut în vremea împăratului Traian (98-117), în cetatea Iliopolis, aflată la granița de astăzi dintre Irak și Liban.
Sfânta Evdochia era samarineancă de neam și era deosebit de frumoasă și cu chip minunat. Pentru aceasta Evdochia, despre frumusețe căreia se știa departe în imperiu, strânsese o mare avere. La ea veneau tineri bărbați de peste tot și îi lăsau multă bogăție în schimbul farmecelor sale.
Întâmplător, într-o seară, l-a ascultat pe un monah ce locuia într-o casă apropiată de casa sa, care după rugăciune a început cântarea de psalmi. Și auzea acum pentru prima dată despre înfricoșata judecată a lui Dumnezeu, când drepții se vor lumina ca soarele întru Împărăția cerului iar păcătoșii vor merge în focul cel nestins. Înfricoșându-se și umilindu-se a cerut acestuia să o îndrume spre mântuire.
Sfânta Cuvioasa Evdochia a fost botezată de episcopul cetății Teodot și trimisă la o mănăstire de călugărițe. Pentru osârdia cu care se dedica celor monahicești, a fost aleasă egumenă. A suferit moarte mucenicească, tăindu-i-se capul, în timpul persecuțiilor anticreștine.