Acasăsinucidere maramuresVIDEO: Calendar. Memoria zilei - 26 octombrie

VIDEO: Calendar. Memoria zilei – 26 octombrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Religie
Ortodox = Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Romano-catolic = Sf. Dumitru, m.
Reformat (Calvin) = Demeter (Dumitru)
Greco-catolic = S Dumitru, izvorâtorul de mir (+ sec IV).
Mozaic = 8. Kheshvan 5770
Musulman = al-‘ithnayn: 7. Dhu l-Kada 1430
Sărbători
În calendarul ortodox, Greco-catolic, romano-catolic: Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (d. sec. IV)
Austria: Ziua Independenței (1955)

Evenimente
0740: Un cutremur de pământ a cauzat pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale la Constantinopol
1497: Lupta de la Codrii Cosminului, armatele moldovene conduse de Ștefan cel Mare atacă și înfrîng armata polonă.
1596: Bătălia de la Keresztes, turcii înfrâng forțele unite ale imperialilor și ale lui Sigismund Báthory.
1795: Instituirea Directoratului în Franța
1802: România: La ora 10:55, cutremur cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter; s-a prăbușit Turnul Colțea din Capitală dar și Biserica Sfântul Nicolae din Pitești
1824: A fost fondat Teatrul Mic din Moscova
1858: Americanul Hamilton E. Smith a brevetat mașina de spălat cu un sistem de circulare a apei reîncălzite
1860: A fost inaugurată, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Universitatea din Iași, cu patru facultăți: Drept, Filosofie, Științe și Teologie
1860: Au fost înființate, la Iași, Școala de Arte Frumoase și Pinacoteca
1905: A fost semnat Tratatul privind separarea Norvegiei de Suedia. Oscar al II-lea, rege al Suediei (1872-1907) și al Norvegiei (1872-1905), a renunțat la coroana Norvegiei
1909: Pilotul francez Marie Marvingt va fi prima femeie care va zbura cu balonul. Va zbura peste Marea Nordului, din Franța în Anglia
1916: Brazilia declară război Germanei, și se alătură Triplei Alianțe.
1979: Președintele sud-coreean Park Chung-Hee a fost asasinat de către îndelungatul său colaborator Kim Jae-Kyu, șeful Serviciului Coreean de Informații.
1991: Sicriul cu osemintele eroului necunoscut este din nou reinstalat în Parcul Libertății(Carol),de unde a fost mutat în anul 1957 și dus la Mărășești.
1994: Premierul israelian Yitzhak Rabin și cel iordanian, Abdel Salam al-Mujali, au semnat un tratat de pace în prezența președintelui american Bill Clinton
1994: Andrew Wiles, matematician englez a anunțat rezolvarea Marii Teoreme a lui Fermat

Nașteri
1624 – S–a născut cărturarul Dosoftei (Dimitrie Barila), mitropolit al Moldovei.Cunoscând elina, latina, slavona, poloneza şi ucraineana, traduce în româneşte “Psaltirea pre versuri tocmită”, prima operă în versuri titărită în româneşte (m.13.12.1693).
1673 – S-a născut Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693; noiembrie 1710- iulie 1711), personalitate culturală polivalentă, ales membru al Academiei din Berlin (1714) la propunerea filosofului Leibniz, autor de lucrări de istorie, orientalistică şi muzicografie; lucrarea sa “Descrierea Moldovei” cuprinde prima hartă detaliată a Moldovei, unic document cartografic despre Moldova timp de un secol; a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească şi şi-a câştigat recunoaşterea europeană prin lucrarea “Istoria Imperiului Otoman” (1716), tradusă şi tipărită la Londra (1734), Paris (1743), Hamburg (1745) (m.21.08.1723).
1685: Domenico Scarlatti, compozitor italian (d. 1757)
1757: Karl Leonhard Reinhold, filosof austriac (d. 1823)
1759: Jacques Danton, om politic și orator francez, unul din conducătorii Revoluției Franceze (d. 1794)
1800: Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke, general prusac (d. 1891)
1802: Miguel I al Portugaliei (d. 1866)
1807: Barbu Catargiu, jurnalist și politician român, prim-ministru al Principatelor Române (d. 1862)
1844: Nicolae Beldiceanu, poet român (d. 1896)
1850: Leonida Lari, a fost autor a 24 de volume de poezie și proză, precum și traducător din marea poezie universală. Leonida Lari-Iorga este o poetă, publicistă, politiciană și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România.
1850: Grigore Tocilescu, istoric, arheolog român (d. 1909)
1850: Emanoil Bardasare, pictor român (d. 1935)
1861: Demetriu Radu, episcop român unit, senator (d. 1920)
1869: Washington Luís Pereira de Sousa, politician brazilian (d. 1957)
1872: P.P Negulescu, filosof și politician român (d. 1951)
1901: Constantin C. Giurescu, istoric român (d. 1977)
1907: Vasile Vasilache, compozitor și actor de revistă român (d. 1944)
1911: Sid Gilman, jucător, antrenor și conducător de fotbal american
1911: Mahalia Jackson, interpretă americană de gospel și jazz (d. 1972)
1911: Sorley MacLean, poet scoțian
1912: Don Siegel, regizor american
1914: Jackie Coogan, actor american, copil vedetă al cinematografului mut (d. 1984)
1916 – S-a născut François Mitterand, preşedinte al Franţei între anii 1981-1995. Mitterand a evoluat din punct de vedere ideologic de la poziţia socialismului reformator la aceea a pragmatismului caracteristic unui reprezentant al naţiunii, susţinător al rolului cheie, din punct de vedere militar şi cultural, pe care Franţa era chemată să-l joace în arena internaţională. Alături de Germania, Franţa lui Mitterand a ocupat un loc de frunte în cursa pentru Europa unită (m.08.01.1996).
1919: Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah în Iran (d. 1980)
1949: Corina Chiriac, interpretă româncă de muzică ușoară
1949: Leonida Lari-Iorga, poetă și politiciană română (d. 2011)
1980: Cristian Chivu, fotbalist român
1994: Allie DeBerry, actriță americană

Decese
0899: Alfred cel Mare, rege anglo-saxon (n. 849)
1580: Ana de Austria, a patra soție a regelui Filip al II-lea al Spaniei (n. 1549)
1764: William Hogarth, pictor englez (n. 1697)
1854: Theresa de Saxa-Hildburghausen, soția regelui Ludovic I al Bavariei (n. 1792)
1884: Ion Codru-Drăgușanu, scriitor român (n. 1817)
1890: Carlo Collodi (Carlo Lorenzini), scriitor italian (n. 1826)
1957: Nikos Kazantzakis, scriitor grec (n. 1883)
2002 – A murit generalul francez Jacques Massu, comandantul paraşutiştilor în timpul bătăliei din Alger (1957), figură reprezentativă pentru Franţa liberă (n.1923).
2007 – A murit Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbalişti români, maestru emerit al sportului. A cucerit de trei ori, în 1966,1967 şi 1971, titlul de cel mai bun fotbalist al ţării (n.26.08.1947).

Personalitatea zilei – Nikos Kazantzakis

Nikos Kazantzakis (greacă: Νίκος Καζαντζάκης) (n. 18 februarie 1883, Heraklion – d. 26 octombrie 1957, Freiburg) este un autor grec care a scris de-a lungul vieții sale poeme, romane, eseuri, și cărți de călătorii. Probabil cel mai important și cel mai tradus scriitor grec al secolului XX. A devenit cunoscut în 1964 când a fost lansat filmul Zorba grecul, bazat pe romanul cu același nume scris de acesta.
Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale îndrăznețe (asemenea bunului prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel.

Se naște la Heraklion, în insula Creta, Nikos, primul din cei patru copii ai familiei Kazantzakis. Tatăl, Mihalis (1856-1932), originar dintr-un sat din împrejurimile Iraklionului, se îndeletnicea cu negoțul de produse agricole.
Răscoală cretană impotriva stăpânirii turcești determină familia Kazantzakis să se refugieze, pentru doi ani, între 1897-1899, în insula Naxos din Marea Egee. Tânărul Nikos urmează, timp de doi ani, cursurile colegiului francez din insulă, condus de călugări franciscani. Învață franceza și italiana și se familiarizează, prin intermediul lecturilor, cu civilizația occidentală. Revenit în insula natală, își continuă studiile la gimnaziul din Iraklion. Mai târziu, studiază Dreptul la Atena.
În 1906 își face debutul în lumea literelor cu eseul „Boala veacului”, apărut în revista Pinakothiki, sub pseudonimul Karma Nirvami. Sub același pseudonim publică în acest an și primul volum: „Șarpe și crin”, o nuvelă de mari dimensiuni (95 de pagini), cu influențe din D’Annunzio. Pe parcursul anului 1907, semnează, sub pseudonimul Akritas, cronici în cotidianul atenian Akropolis. Din cauza situației materiale, veșnic precare, a fost nevoit să-și câștige, ca și alți scriitori contemporani (Grigorios Xenopoulos, Kostis Palamas), existența prin scris. A colaborat de-a lungul anilor la numeroase publicații ale vremii, rezultatul fiind o opera imensă, adunată în parte în volumele de impresii de călătorie, în parte rămasă încă în paginile ziarelor. Piesa „Se crapă de ziuă”, premiată la un concurs dramatic, este pusă în scenă la teatrul Athineon din capitală. Autor al unei impresionante opere dramatice – a scris, în versuri și în proză ritmată, tragedii cu subiecte antice, de inspirație bizantină și cu tematică diversă -, Kazantzakis va rămâne în istoria dramaturgiei, dar nu și a teatrului, prin valoarea strict literara a pieselor, compuse mai mult pentru a fi citite decat jucate (fapt confirmat de eșecul înregistrat de spectacolele cu piesele sale). La 1 octombrie 1907 sosește la Paris, unde se dedica, până în 1909, studiilor de specializare în Drept. La Collège de France urmărește cursurile ținute de Henri Bergson, a cărui concepție filozofică îi va marca profund opera și viața.
În perioada martie-aprilie a anului 1909 va face prima călătorie în Italia unde va reveni în numeroase rânduri. În 1910 se va stabili la Atena, unde publica tragedia „Meșterul”, prelucrare a unei legende populare în care influențe din Nietzsche se împletesc cu trăiri personale. Premiată la un concurs dramatic, piesa va fi pusă în scenă în 1916. Mijloacele de existență și le asigură traducând pentru editura ateniană Fexi cărți de filozofie și știință. Un an mai târziu, în 1911, se căsătorește, la Iraklion, cu Galatia Alexiou. Poetă, prozatoare, dramaturg, Galatia Kazantzakis (1881-1962) va ocupa un loc de seamă în viața literară elenă. Căsătoria, timp de 16 ani, a celor doi oameni de litere, intelectuali cu firi și caractere opuse, va reprezenta pentru Kazantzakis, una dintre cele mai frământate perioade din viața sa. În 1926, căsătoria va eșua într-un divorț. În romanul „Oameni si supraoameni” (1957), capodopera sa, Galatia va zugrăvi calvarul conviețuirii cu Nikos.
Înscris ca voluntar în armată în timpul Războaielor Balcanice, va servi la biroul special al primului-ministru, Eleftherios Venizalos. Un punct de răscruce din biografia sa îl constituie întâlnirea cu Anghelos Sikelianos (1884-1851), personalitate de prim-plan a literaturii elene, de care-l va lega o strânsă prietenie.

Timp de un an (1916-1917), Nikos, împreună cu Gheorghios Zorbas, va încerca să pună pe roate exploatarea unei mine de lignit la Prastova, în sudul Peloponesului. Gheorghios Zorbas (1870-1941), originar din Halkidiki, un om din popor, cu maniere simple, un idealist fără pereche, pe care Kazantzakis l-a cunoscut la Muntele Athos, a reușit să-l atragă pe scriitorul cretan în această aventură ce va deveni peste trei decenii nucleul cărții „Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas”. S-au păstrat câteva scrisori „pline de pitoresc” adresate de Zorbas fostului său asociat de afaceri.

Scrieri
1906: Ophis Kai Krino (Șarpe și crin)
1927: Asceza
1928: Salvator Dei
1928: Însemnări de călătorie din U.R.S.S.
1934: Toda Raba
1938: Odiseea
1938: Însemnări de călătorie din Japonia și China
1941: Însemnări de călătorie din Anglia
1941/1943: Trilogia lui Prometeu
1945: Iulianos
1947: Alexis Zorbas
1953: Libertate sau moarte. Căpitanul Michales
1955: Hristos răstignit a doua oară.
1955: Sodoma și Gomora
1955: Ultima ispită
1956: Francisc al meu din Assisi

Aprecieri critice

Despre romanul Zorba grecul:
„O călătorie palpitantă în universul însorit al spiritului omenesc. O capodoperă fără vârstă, asemenea Odiseei.” (The New York Times)
Despre romanul Hristos răstignit din nou:
„Un roman profund, cutremurător.” (Time)
Despre romanul Ultima ispită a lui Hristos:
„O poveste extrem de emoționantă a unei mari victorii spirituale.” (The New York Times ), „Un roman sfâșietor.” (Time);
„Descriind învierea lui Lazăr, copilăria și adolescența Mariei Magdalena, viața de zi cu zi a Martei și a Mariei, Kazantzakis reconstituie strălucit vremurile biblice, reușind să ne dezvăluie chipul uman al figurilor din parabole.” (Times Literary Supplement)

Pagină realizată de Grigore Ciascai

 

 

 

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA