Religie
Calendar crestin-ortodox: Înainteprăznuirea Botezului Domnului; Sf. Silvestru, Ep. Romei; Cuv. Serafim de Sarov.
Calendar romano-catolic: Ss. Vasile cel Mare şi Grigore din Nazianz, ep. înv.
Calendar greco-catolic: Sf. pp. Silvestru. Înainteserbarea Botezului Domnului.

Evenimente
1492: Capitularea Granadei, asediată din 1481, marchează sfârșitul Reconquistei – lupta spaniolilor pentru eliberarea de sub ocupație arabă, Muhammad al XI-lea, comandantul ultimei fortărețe arabe din Spania, s-a predat regelui Ferdinand al II-lea și reginei Isabella I
1529: Radu de la Afumați, domn al Țării Românești (1522–1529) a fost ucis împreună cu fiul său, Vlad, la Râmnicu Vâlcea
1843: Are loc premiera operei „Olandezul zburător” de Richard Wagner, la Dresda
1919: Organizarea României în 23 de județe
1929: SUA și Canada au adoptat un plan de protejare a cascadei Niagara
1942: Al doilea război mondial: armata japoneză a ocupat Manila (Filipine)
1959: Este lansată sonda spațială Mechta -Luna 1-, care a ajuns la Lună și a orbitat în jurul Soarelui

1991 – Andrei Pleşu, ministrul Culturii, şi-a anunţat demisia datorită reacţiei Guvernului la vizita Regelui Mihai. El a considerat că în comunicatul Guvernului, emis cu acest prilej, se invocă nepermis legi adoptate de un guvern comunist.
1992: Deschiderea pentru public a arhivelor STASI (poliția secretă est-germană)
1995: Franța deschide aeroportul din Orly, la sud de Paris, curselor aeriene din Europa

Nașteri
1642: Mehmed al IV-lea, sultan otoman (d. 1693)
1891: Aron Cotruș, poet român (d. 1961)
1913: Anna Lee, actriță engleză (d. 2004)
1920: Isaac Asimov, scriitor american de origine rusă (d. 1992)
1924: Victor Mercea, fizician român (d. 1987)
1928: Tiberiu Olah, compozitor român
1933 – S–a născut prozatorul Ion Baiesu, dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice, autorul romanului “Balanţa”, ecranizat de către regizorul Lucian Pintilie („Preşul”, „Umorul la domiciliul”) (m. 21 septembrie 1992)
1936: Roger Miller, cântăreț american (d. 1992)
1942: Hugh Shelton, președinte american al Adunării Șefilor de Personal
1949: Christopher Durang, dramaturg american
1953: Nicolae Stan, prozator, editor și profesor român
1968: Cuba Gooding Jr., actor american
1971: Lisa Harrison, jucătoare americană de baschet

Decese
17: Publius Ovidius Naso (Ovidiu), poet latin
1512: Svante, Regent de Suedia (n. 1460)
1557: Jacopo de Pontormo, pictor italian, întemeietorul curentului manierist (n. 1494)
1819: Maria Luisa de Parma, soția regelui Carol al IV-lea al Spaniei (n. 1751)
1907 – A murit Otto Friedrich August Benndorf, arheolog german, membru de onoare străin al Academie Române ; a acordat o atenţie specială monumentului de la Adamclisi şi a publicat, împreună cu istoricul român Gr. Tocilescu lucrarea “ Monumentul de la Adamclisi. Tropeum Traiani ” (n.13.09.1838).
1960: Fausto Coppi, ciclist italian (n. 1919)
1991:- Ludmila Ghițescu, poetă și prozatoare („Arșița stelelor”, „Vifor albastru”) (n. 1 decembrie 1918)
1995:  V. Em. Galan, scriitor (n. 15 februarie 1921)
1996: Karl Targownik, psihiatru maghiar și supraviețuitor al Holocaustului (n. 1915)
2000:  Patrick O’Brian, romancier englez (n. 1914)
2000: Infanta Dona Maria de las Mercedes de Bourbon, mama regelui Juan Carlos al Spaniei (n. 23 decembrie 1910)
2004: Lynn Cartwright, actriță americană (n. 1927)

2009 – Poeta daneză Inger Christensen, despre care s-a spus în mai multe ocazii că va primi premiul Nobel pentru literatură, a decedat. A publicat primele poezii în 1962, în volumul „Lys” (Lumină). Au urmat volumul „Graes” (Iarbă), în 1965, şi alte culegeri de eseuri, romane şi cărţi pentru copii. Volumul de poezie intitulat „Sommerfugledalen” (Valea fluturilor), lansat în 1991, este considerat de critica literară drept capodopera operei sale. (n. 16 ianuarie 1935)
2010: Stelian Filip, poet și prozator român (n. 1924)

Personalitatea zilei – Isaac Asimov

Isaac Asimov (n. 2 ianuarie 1920 – d. 6 aprilie 1992;
Asimov s-a născut în jurul lui 2 ianuarie 1920 (aceasta este data sa de naștere menționată pentru scopuri oficiale; data exactă nu este cunoscută) în orășelul Petrovici din regiunea Smolensk, RSFSR (astăzi Rusia), în familia de morari evrei a Anei Rașela Berman (Anna Rachel Berman) și a lui Iuda (Judah). Au emigrat în Statele Unite când Asimov avea trei ani; cum părinții vorbeau cu el doar idiș și engleză, nu a învățat niciodată rusa. Crescând în Brooklyn, New York, a învățat singur să citească până la vârsta de cinci ani, și în tot timpul vieții, pe lângă engleză, a rămas fluent și în idiș. Părinții lui dețineau un magazin de dulciuri și era de așteptat ca întreaga familie să lucreze acolo. A văzut revistele pulp (reviste ieftine de ficțiune) expuse pentru vânzare în magazin și a început să le citească. În anii copilăriei sale a început să scrie propriile povești și până la vârsta de 19 ani a început să le și vândă revistelor de science-fiction.

absolvit Universitatea Columbia în 1939, însă abia în 1948 a revenit să susțină acolo și doctoratul, în biochimie. În această perioadă, a petrecut trei ani din Al doilea război mondial lucrând la Stația de experimente aero-navale a Portului Militar din Philadelphia. După ce războiul s-a încheiat, a fost recrutat în Armata Statelor Unite, servind timp de nouă luni înainte de a fi disponibilizat onorabil. În cursul scurtei sale cariere militare, s-a ridicat la gradul de caporal pe baza abilităților sale de dactilografiere și a evitat pe puțin participarea în 1946 la testele bombei atomice din Atolul Bikini.

După obținerea doctoratului, a predat în cadrul Universității Boston, cu care a rămas asociat toată viața. Din 1958, s-a decis să se preocupe în principal de cariera sa literară, întrucât venitul provenit din scrierile sale îl depășea deja pe cel datorat îndatoririlor academice, rămânând la Universitate doar într-o capacitate non-pedagogică. Asimov a rămas în facultate ca profesor asociat, fiind promovat în 1979 ca profesor titular ca recunoaștere a meritelor sale literare. Documentele sale personale sunt arhivate, începând cu 1965, în Biblioteca Memorială Mugar din cadrul Universității din Boston, căreia i le-a donat în urma cererii curatorului acesteia, Howard Gottlieb. Colecția ocupă 464 cutii de-a lungul a 71 de metri de spațiu de raft. În 1985, a devenit Președinte al Asociației Umaniste Americane, ocupând această poziție până la moartea sa în 1992; succesorul său a fost prietenul și scriitorul Kurt Vonnegut. A fost un prieten apropiat al creatorului Star Trek, Gene Roddenberry.

S-a căsătorit cu Gertrude Blugerman (1917-1990) la 26 iulie 1942, cu care a avut doi copii, David (n. 1951) și Robyn Joan (n. 1955). După o separare de mare durată, au divorțat în 1973, iar Asimov s-a căsătorit cu Janet O. Jeppson mai târziu în acel an. Gertrude, născută în Canada, a murit în Boston în 1990.
Asimov a fost un claustrofil; adică se bucura de spațiile mici, închise. În primul său volum de autobiografie, își amintește o dorință din copilărie de a deține un stand propriu de reviste într-o stație a Metroului din New York, în care s-ar fi închis pentru a citi în timp ce asculta zgomotul trenurilor.

Cariera lui Asimov se poate împărți în mai multe perioade. Cariera timpurie, dominată de science-fiction, a început în jurul anului 1940 cu povestiri scurte.
Aceasta a durat până în jurul anului 1958, și a luat sfârșit după publicarea romanului Soarele gol. După aceasta, el a publicat cu preponderență literatură non-ficțiune, și doar rareori science-fiction.

În următorul sfert de veac el a scris doar patru romane science-fiction. După 1982, a început cea de-a doua parte a carierei sale în domeniul S. F., cu publicarea romanului Marginea Fundației. După aceasta și până la sfârșitul vieții, Asimov a publicat multe continuări ale romanelor existente, într-o manieră pe care n-a premeditat-o inițial.

În 1942, a început să scrie seria Fundația – mai târziu reunită în Trilogia Fundației: Fundația (1951), Fundația și Imperiul (1952), și A doua Fundație (1953) – care povestește căderea și renașterea unui vast imperiu interstelar, într-un univers din viitor. Acestea, împreună cu seria Roboților, sunt cele mai faimoase scrieri de science-fiction ale sale.

Mulți ani mai târziu a continuat seria cu Marginea Fundației (1982) și Fundația și Pământul (1986) și apoi s-a „întors” în perioada dinaintea acțiunii trilogiei inițiale cu Preludiul Fundației (1988) și Fundația Renăscută (1992).
Povestirile cu roboți – dintre care multe sunt colectate în Eu, robotul (1950) – au fost începute cam în aceeași perioadă cu Fundația și se bazează pe un set de reguli de etică pentru roboți și mașini inteligente, numite Cele trei legi ale roboticii, care au influențat profund alți scriitori și gânditori în privința acestui subiect. O astfel de poveste scurtă, Omul bicentenar, a fost ecranizată într-un film avându-l ca actor principal pe Robin Williams.

Unele dintre elementele tehnologiei viitorului imaginate de Asimov în anii ’40 și ’50 au devenit perimate. De exemplu, el descria roboți și calculatoare puternice dintr-un viitor îndepărtat care funcționează cu cartele perforate și ingineri care folosesc rigla de calcul. Într-o scenă dramatică din Fundația și Imperiul, un personaj află veștile dintr-un ziar cumpărat de la un automat. Desigur, aceste lucruri apar în cazul oricărui scriitor de science fiction și au un impact critic nesemnificativ.

Povestirile sale prezintă și incoerențe interne ocazionale: de exemplu, numele și datele folosite în seria Fundația nu se află întotdeauna în deplină concordanță unele cu altele. Unele dintre aceste erori pot fi atribuite greșelilor comise de personaje, deoarece acestea sunt rareori bine informate în legătură cu situația în care se află. Altele însă provin din perioada lungă de timp scursă dintre începuturile seriei Fundației și reluarea ei; uneori, noile descoperiri științifice l-au obligat pe autor să revizuiască propria istorie ficțională.

Isaac Asimov a fost un ateu, un umanist și un raționalist. El nu s-a opus convingerilor religioase ale altora, dar a luat frecvent poziție împotriva credințelor superstițioase și pseudoștiințifice care încercau să treacă drept știință veritabilă. În timpul copilăriei sale, tatăl și mama lui au urmat tradițiile iudaismului ortodox – deși nu în aceeași măsură ca atunci când locuiau la Petrovici – însă nu l-au obligat pe tânărul Isaac să le urmeze. Astfel, el a crescut fără a avea parte de puternice influențe religioase, ajungând să considere că Tora prezintă mitologia ebraică în același fel în care Iliada a înregistrat mitologia greacă. Așa cum se vede din cărțile sale Treasury of Humor și Asimov Laughs Again, lui Asimov îi plăcea să spună glume în care apăreau Dumnezeu, Satan, Grădina Edenului, Ierusalimul sau alte subiecte religioase, considerând că o glumă bună poate da de gândit mai mult decât o face o discuție filozofică.
Pentru o scurtă perioadă de timp, tatăl său a lucrat la sinagoga locală, lucru care a stat la baza cărții viitoare Asimov’s Guide to the Bible, o analiză a fondării istorice a Vechiului și Noului Testament. Multă vreme, Asimov s-a autointitulat un ateu, dar era de părere că acesta nu este un termen adecvat, deoarece descrie ceea ce nu crede, nu ceea ce crede. În cele din urmă s-a autointitulat „umanist”, considerând că acesta este un termen mai practic, dar a continuat să se considere evreu, lucru recunoscut în introducerea la antologia SF-ului ebraic editată de Jack Dann, Wandering Stars: „Nu merg la slujbe, nu urmez niciun ritual și nu am mers niciodată la acel curios rit adolescentin numit Bar Mitzvah. Nu contează. Sunt evreu.”

În ultima sa autobiografie, Asimov scria: „Dacă nu aș fi fost ateu, aș fi crezut într-un Dumnezeu care ar fi ales să salveze oamenii pe baza întregii lor vieți și nu a vorbelor lor. Cred că ar fi preferat un ateu cinstit și drept unui evanghelist TV ale cărui cuvinte zilnice sunt Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu și a cărui fiecare faptă este necinste, necinste, necinste.” În aceeași carte afirmă că, după părerea sa, Iadul reprezintă „visul bolnav al unui sadic”; Asimov se întreba de ce, dacă până și guvernele umane vor să pună punct pedepselor crude, nu ar fi și pedepsele vieții de apoi limitate din punct de vedere temporal? Asimov a respins ideea că o credință sau acțiune umană ar merita pedeapsa eternă. El pretindea că, dacă ar exista o viață de apoi, cea mai îndelungată și severă pedeapsă ar trebuie rezervată celor care „l-au defăimat pe Dumnezeu inventând Iadul”.

Asimov a devenit un suporter devotat al Partidului Democrat în timpul politicii New Deal, rămânând în continuare un liberal. El a protestat împotriva Războiului din Vietnam din anii ’60 și l-a susținut public pe George McGovern în cadrul unui interviu televizat din anii ’70. El era nemulțumit de ceea ce considera o atitudine „irațională” promovată de mulți activiști politici radicali începând de la sfârșitul anilor ’60. În a doua sa autobiografie, In Joy Still Felt, Asimov își amintea de întâlnirea cu Abbie Hoffman, rămânând cu impresia că eroii mișcării contra-culturale din anii ’60 au fost purtați de un val emoțional care, în cele din urmă, i-a lăsat eșuați într-un „tărâm spiritual al nimănui”, din care se întreba dacă vor mai putea reveni vreodată. (Această atitudine este ilustrată de un pasaj faimos din Frică și dezgust în Las Vegas al lui Hunter S. Thompson.)
El i s-a opus vehement lui Richard Nixon, considerându-l „un escroc și un mincinos” și a urmărit zi de zi evenimentele afacerii Watergate, fiind mulțumit că președintele a fost forțat să demisioneze. El a fost consternat de scuza găsită de succesorul lui Nixon pentru faptele acestuia: „Nu m-a impresionat argumentul că a ajutat națiunea să evite o grea încercare. După părerea mea, încercarea era necesară pentru a ne asigura că așa ceva nu se va mai întâmpla.”
Faptul că Asimov a luat apărarea aplicațiilor civile ale energiei nucleare chiar și după incidentul de la centrala Three Mile Island, a dus la deteriorarea relațiilor sale cu unii dintre colegii săi liberali. Într-o scrisoare tipărită în Yours, Isaac Asimov[18] el declara că, deși prefera să trăiască „într-un loc neprimejdios” decât lângă un reactor nuclear, ar prefera o casă lângă o centrală nucleară decât într-o mahala din Love Canal, sau lângă „o centrală a celor de la Union Carbide care produce izocianat de metil” (aluzie la Catastrofa de la Bhopal).
În ultimii ani ai vieții, Asimov a pus deteriorarea nivelului de trai din New York City pe seama micșorării taxelor cauzată de migrația segregaționistă către suburbii („white flight”). Ultima sa carte de non-ficțiune, Our Angry Earth (1991, scrisă în colaborare cu vechiul său prieten, autorul SF Frederik Pohl), tratează problema crizei mediului, prin prisma încălzirii globale și distrugerea stratului de ozon.
Asimov a declarat atât în autobiografia sa, cât și într-o serie de eseuri, că i-au plăcut scrierile lui J. R. R. Tolkien. El omagiază Stăpânul inelelor într-o povestire din seria „Black Widowers”. (În scrisoarea trimisă lui Charlotte și Denis Plimmer, care îl intervievaseră anterior pentru Daily Telegraph Magazine, Tolkien a declarat că îi plăceau scrierile SF ale lui Isaac Asimov.)
El i-a admirat pe numeroși contemporani ai săi, în particular pe colegul său din domeniul SF-ului Arthur C. Clarke, împreună cu care a semnat „Tratatul din Park Avenue”, care stipula că Clarke era liber să se refere la el ca la cel mai bun scriitor SF din lume (Asimov fiind pe locul doi), iar Asimov era liber să se refere la el în același fel (Clarke fiind pe locul doi). El a recunoscut superioritatea talentului unui număr de colegi scriitori, spunând despre Harlan Ellison că „este (în opinia mea) unul dintre cei mai buni scriitori din lume, mult mai îndemânatic în această artă decât mine”.
Asimov a murit la 6 aprilie 1992, având HIV luat de la o transfuzie de sânge infectată din timpul unei operații pe inimă din 1983. SIDA a fost recunoscută drept cauza morții abia zece ani mai târziu, în biografia „A fost o viață bună” scrisă de soția sa, Janet Asimov.
Pagină realizată de Grigore Ciascai