Acasăsinucidere maramuresCALENDAR – Martie, a treia lună a anului, începutul primăverii

CALENDAR – Martie, a treia lună a anului, începutul primăverii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Luna martie este a treia lună a anului în calendarul gregorian și are 31 de zile. Pe parcursul lunii ziua și noaptea sunt aproximativ egale. Denumirea lunii martie vine din latinescul ”martius”, numele zeului Marte (Mars în latină), fiul lui Jupiter și al Junonei, fiind una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Jupiter și Quirinus). Sub împăratul Romulus al Romei, anul începea cu această lună, abia în anul 45 î.Hr., Iulius Cezar a introdus Calendarul iulian, anul începând la 1 ianuarie.Hotarele scurgerii diurne a timpului sunt marcate de răsărit, când Soarele se ridică deasupra liniei orizontului, indicând începutul zilei de muncă, și de apus, când Soarele coboară sub linia orizontului, moment numit, zonal, asfințit, scăpătatul Soarelui. Soarele: la începutul lunii răsare la ora 6 h 54 m și apune la ora 18 h 03 m, iar la sfârșitul lunii răsare la ora 6 h 59 m și apune la ora 19 h 41 m.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, din ultima duminică a lunii martie, 29 martie, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (26). Martie începe (astrologic) cu soarele în semnul Peștilor și sfârșește în semnul Berbecului.

Primăvara astronomică începe odată cu echinocțiul de primăvară care are loc la 21 martie: 00 h 45 m. La 21 martie se face trecerea din Zodia Peștilor în Zodia Berbecului care se încheie la 20 aprilie.

Luna – reprezintă perioada de timp cât durează o rotație a astrului în jurul Pământului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute și 3 secunde, aproximativ 29 zile și jumătate. În această mișcare se disting patru faze: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar.

Fazele Lunii: la 5 martie – Lună Plină (Luna începe să descrească) 20 h 06 m; la 13 martie – Luna la Ultimul Pătrar 19 h 49 m; la 20 martie – Lună Nouă (Luna începe să crească) – 11 h 36 m; la 27 martie – Luna la Primul Pătrar 09 h 43 m.

În tradiția noastră populară, luna martie se numește: mărțișor, germinar, făurel. 

Sărbătorile lunii martie

Prima lună a calendarului roman și a treia a celui iulian și gregorian, este dedicată lui Mars zeul războiului. Denumirile zonale ale lunii – Mart, Mărțișor, Martiu – păstrează rădăcina lingvistică a cuvântului originar sau exprimă trezirea la viață a naturii înconjurătoare și încolțirea seminței semănate – Germinar, Geminariu.

Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie. La 1 Martie, în calendarul ortodox, este ziua Evdochiei, o femeie martir, numită și Dochia. Sărbătoarea este de fapt apriori timpurilor creștine, iar Dochia este un personaj păgân. Legendele spun că Baba Dochia era, printre altele, o femeie care aducea zilele urâte de la începutul lunii martie, numite și Zilele Babei.

Celebrarea mărțișorului are loc în prima zi a lunii martie, considerată și prima zi a primăverii.
Următoarea sărbătoare a lunii martie în ordine calendaristică este sărbătoarea celor 40 de Mucenici, numită popular Măcinicii. În această zi sunt celebrați cei 40 de Sfinți din Sevastia.

Tot în această lună, în ziua a 17-a, se sărbătorește Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, numită popular Ziua Șarpelui. Legenda spune că Dumnezeu tocmai curățase pământul de gângănii și le pusese într-un cufăr. Alexie care a trecut pe acolo a primit sarcina de a arunca cufărul în mare. Dar, curiozitatea l-a împins pe acesta să deschidă cufărul și toate gângăniile au țâșnit și s-au risipit pe pământ. Ca să-l pedepsească, Dumnezeu l-a transformat în cocostârc pentru a le putea aduna mai bine.

Pe 25 martie e sărbătoare mare: creștinii proslăvesc Buna Vestire. Această sărbătoare este foarte importantă, moment în care îngerul Gavril îi vestește Fecioarei Maria că-L va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Sărbătoarea era dedicată fertilității și consta în stropitul rădăcinii prunilor cu țuică. De Blagoveștenie se poate ara pământul, dar nu și semăna, pentru că se crede că păsările vor mânca boabele.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA