AcasăUncategorizedCadourile pentru cei dragi, sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Târgul Caritabil de...

Cadourile pentru cei dragi, sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Târgul Caritabil de Crăciun și-a deschis din nou porțile în Parcul Mara din Baia Mare

DISTRIBUIȚI

Băimărenii au oportunitatea de a face o faptă bună când achiziționează cadouri pentru cei dragi, de sărbători. Din 5 decembrie 2022, la fel ca și în ultimii doi ani, Parcul Mara a devenit sediul central al faptelor bune, aici desfășurându-se Târgul Caritabil de Crăciun din Baia Mare.

Aflat la a treia ediție, evenimentul este organizat și în acest an de Primăria Municipiului Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială. Zi de zi, din 5 Decembrie și până în 9 ianuarie 2023 (excepție 24,25, 26, 31 decembrie 2022 și 1 ianuarie 2023), băimărenii au oportunitatea de a petrece timp de calitate cu familia și prietenii, în condiții sigure, festive și plăcute, dar și de a achiziționa cadouri pentru cei dragi, făcând în același timp o faptă bună. Fiecare obiect achiziționat în cadrul târgului înseamnă un sprijin pentru persoanele cu dizabilități.

Cei care doresc să ni se alăture și anul acesta vor avea parte de multe surprize. Patinoarul, spații amenajate cu aparate de încălzire, în aer liber, unde puteți servi o cană cu vin fiert, ceai sau ciocolată caldă, hot-dog, sandviciuri, vafe și alte bunătăți specifice sezonului, sunt doar câteva dintre bunătățile cu care vă așteptăm. În cadrul târgului puteți achiziționa decorațiuni de Crăciun realizate în mare parte de către persoanele cu dizabilități din centrele Direcției de Asistență Socială Baia Mare” – arată Diana Hîrb, director general Direcția de Asistență Socială Baia Mare.

Târgul caritabil este organizat de Municipiul Baia Mare prin Direcția de Asistență Socială în parteneriat cu asociațiile: ASSOC Baia Mare, Esperando, Autism Baia Mare, Solidarele Baia Mare, Logos Mission și Asociația Pentru Suflet.

Vor fi și multe momente cultural – artistice în cadrul Târgului. Săptămâna aceasta vor ajunge și primii colindători: Palatul Copiilor, Glica Sergiu, Lorena Șut și Fanfara Municipiului Baia Mare, urmând ca momentele magice să continue cu alte grupuri de colindători.

Suntem o mare familie noi, comunitatea băimăreană. Fiecare dintre noi are rolul și rostul său în această familie. A venit din nou vremea să împărtășim împreună bucuria sărbătorilor de iarnă. În cadrul târgului nostru caritabil, pe lângă comercializarea de obiecte prin care contribuim la sprijinul persoanelor speciale, oferim băimărenilor posibilitatea de a petrece momente plăcute împreună cu familia și cei dragi„, arată Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Direcția de Asistență Socială Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA