AcasămodeleCA PRIN MINUNE - Centura de siguranță i-a salvat viața

CA PRIN MINUNE – Centura de siguranță i-a salvat viața

spot_img

DISTRIBUIȚI

CA PRIN MINUNE Un accident de circulație a avut loc azi noapte în jurul orei 2:30 pe DN1C în localitatea Câțcău. Un tânăr în vârstă de 19 ani  a scăpat ca prin minune după ce mașina pe care o conducea s-a rostogolit în afara părții carosabile, pe marginea Văii Câțcăului.

Tânărul, domiciliat în satul Coplean, se întorcea spre casă de la Gâlgău, dar în localitatea Câțcău, imediat după o curbă, pe un pod, mașina pe care o conducea a pătruns pe contrasens, a lovit balustrada podului, a rupt mai multe indicatoare rutiere, după care s-a rostogolit pe parapeții de pe marginea drumului. În cele din urmă s-a oprit pe roți, în poziție normală.
accident-catcau-dej-6
Conducătorul auto a avut mare noroc, deoarece purta centura de siguranță, astfel că nu a fost rănit grav, reușind să iasă singur din autoturism. În urma apelului la 112, la fața locului s-a deplasat o ambulanță cu medic de la Spitalul Municipal Dej, dar și mai multe echipaje de poliție. Medicii de pe ambulanță i-au acordat tânărului îngrijiri medicale, dar, din fericire, rănile ușoare pe care le-a suferit, nu au necesitat transportul acestuia la spital.
Polițiștii de la rutieră l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest și s-a stabilit că nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Acesta le-a povestit oamenilor legii că, fiind singur la volan la o oră atât de târzie, cel mai probabil a ațipit preț de câteva secunde. (dejeanul.ro)
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA