AcasăEvenimentCA IN JUNGLA - Un barbat din Certeze a intrat inarmat cu...

CA IN JUNGLA – Un barbat din Certeze a intrat inarmat cu un pistol intr-un local din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vineri, 20.07.2012, la ora 04,20, poliţia a fost sesizată prin numărul unic apeluri urgenţe 112, despre faptul că, într-un local situat pe b-dul Bucureşti din municipiul Baia Mare, a intrat un bărbat, în stare de ebrietate, având asupra sa un pistol pe care îl purta la centură în toc.

La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă formată din poliţişti ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Baia Mare şi ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Cel în cauză a fost identificat în persoana lui Ioan S., de 22 ani, din localitatea Certeze, judeţul Satu Mare. Acesta avea asupra sa o armă neletală de autoapărare, cu bile din cauciuc, împreună cu 10 bucăţi de cartuşe aferente. În urma verificărilor efectuate în Registrul Naţional al Armelor, s-a constatat că sătmăreanul este autorizat pentru a purta şi folosi arme şi muniţii. Poliţiştii l-au testat pe bărbat cu aparatul etilo-test, care a indicat o valoare de peste  0,70 mg/l în aerul expirat, fapt care contravine reglementărilor în vigoare privind portul armelor. Astfel, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a celui în cauză, cu o amendă de 1.000 lei, pentru portul de arme neletale destinate autoapărării, în locuri aglomerate şi pentru fapta de a se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la portul armelor (conform art. 63 alin.2. din Legea 205/2004). Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea pistolului cu bile de cauciuc, împreună cu muniţia aferentă şi suspendarea dreptului de port armă pe o perioadă de 6 luni.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA