AcasăEvenimentButoi cu pulbere: Primarul de la Borşa iese la atac. Luată în...

Butoi cu pulbere: Primarul de la Borşa iese la atac. Luată în vizor este presa şi Nuţu Fonta

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cu siguranţă că oraşul Borşa, în fapt Primăria Borşa, este în aceste  zile pe buzele tuturor din cauza scandalului care există între primar şi viceprimar. Primul a ieşit la atac  zilele acestea, la ţintă fiind  luat parlamentarul Nuţu Fonta. Dar şi presa, despre  care zice primarul, ar cânta în strună după cum zice parlamentarul din Borşa. Una e să se zică, şi alta e să fie chiar aşa.

În fine, concluzia primarului este una: „Eu nu ma supun lui Fonta”.
“Fonta, liderul celor mai mari ilegalități făcute în Borşa din ultimii peste 20 de ani şi cel căruia i se datorează în mare parte starea în care a ajuns orașul nostru, plus că este şi cel care a înțepat nenumăraţi borşeni cu bani din occident, împreună cu Teterita care după răsturnarea regimului a ajuns viceprimar, au început imediat prin toate metodele sa-mi întindă tot felul de curse.

Au reușit sa mentina acoperite toate ilegalitățile făcute cu si de fosta conducere, pentru ca aceștia sa nu fie trasi la răspundere precum am promis in campanie, iar in paralel m-au împins spre cai riscante adunând probe interpretabile care sa le folosească mai târziu, adică acum.

Nu au răbdare sa ma concureze la următoarele alegeri si vor sa fiu demis sau sa demisionez, din cauza ca au interese mari, urgente si au nevoie acum de compromisuri cu primăria, lucru care cu mine nu funcționează.
Eu nu ma supun lui Fonta. Dar si pentru ca sunt constienti ca prin alegeri nu au nici o șansa sa câștige primăria nici acum nici mai târziu.

Scandalul din presa este regizat de Fonta care prezintă chiar si la București ziarele, spunând liderilor politici de la centru ca la Borsa primarul este așa cum spune presa, iar Timiș Ion Teterita, scoate din primărie tot ce poate fi interpretat si folosit in presa. Controalele au reînceput azi la primărie, continua si mâine, tâlhari lovesc cu artilerie grea, dar li se cam termina munitia si sunt aproape ajunsi la limita disperării, ne fiind atinsa ținta de a ma înlătura.

Si aceste controale sunt comandate tot si doar de Fonta si alimentate cu indicii de Teterita. Aceasta agitatie face ca si angajații primăriei sa nu fie in stare normala de munca!!! Eu nu-mi fac nici o problema, in cazul in care am comis o greșeală, mi-o asum, fie financiar fie penal, dar deocamdată nu este decât o sperietoare.

Aceste lucruri se pregătesc in ascuns încă de după alegeri si pana după o vreme lunga chiar si eu bănuiam doar, nimic nu a fost externalizat, iar indivizii ma atacau si ma denigrau in presa si pe internet din anonimat. După ultimele agitatii, infractorii nu au mai rezistat si au ieșit la iveală, sunt identificati clar fiind cei cu pagina mizerabila de facebook, cu toate ziarele si toate controalele.

Acesta demascare este un pas bun spre neutralizarea fara eroari a impostorilor. Schimbarea viceprimarului nu este atât de importantă, de altfel am si pus-o ultima pe ordinea de zi si sper sa nu avem iar galerie.  Nu este atât de important pentru ca pot conduce primăria si fara sa am viceprimar cu atributii mari. Eu am sperat sa am un viceprimar care sa ma ajute sa fac proiecte si sa dezvoltam orașul, Nelutu a făcut tot posibilul sa nu se avansez pe proiecte, la toate delegatiile străine aduse de mine pe banii mei a încurcat tot timpul si spunea doar ca nimic nu se poate, la fel si cu mai mulți investitori autohtoni borseni care au cerut concesionari sau parteneriat cu primăria pentru a dezvolta activități si investiții in Borsa si a crea locuri de munca, i-a trimis la plimbare punând condiții imposibile sau chiar a cerut deseori sa fie cumparate materialele pt investiție de la DanRox. (Va știți bine cei care sunteți in cauza)

In astfel de situație, va dați seama ca Teterita nu mai are ce cauta la primărie cu atributii importante. Când spun ca orașul va merge greu sau chiar va fi blocat fara un alt viceprimar, ma gândesc la următorul aspect, vad trei variante posibile pentru oras, adică:
1) Deschis hoțiilor si jefuit de toți nemernici pe toate părțile, cum a fost pana acum.
2) Protejat de golani si gospodărit corect dar probabil mai încet.
3) Administrat de o echipa primar-viceprimar care funcționează bine împreuna.

Consider ca de acum înainte, pentru tot ce urmează bine sau rău, consiliul local va fi responsabil. Consilieri vor decide cum va funcționa orașul, dacă i-mi vor da un viceprimar bun sau nu. Eu pot sa garantez varianta 2 nu mai mult. Cine tine mult la Nelutu, sa si-l ducă la el acasă, sa-l înfieze dacă vrea, poate sa-l pună si in vitrina, dar sa NU-mi ceara mie sa lucrez cu el ca nu merge.

In ultima vreme primesc mesaje indirecte prin care mi se transmite ca un compromis poate rezolva toate problemele si poate opri toate controalele si denunturile. NU, eu nu fac compromisuri si cum am mai spus mai sus, dacă am greșit plătesc nota. Dar nu fac compromisuri cu conducerea si viitorul orasului in avantajul meu personal.

Iar atâta timp cât sunt pe funcție, sunt cosmarul devenit realitate, al vostru d-le Fonta in primul rând si apoi a lui Teterita si toți cei ca voi si va spun ca va arat eu ce înseamnă lege si ordine in Borsa curând. Rugati-va sa reușiți acum ceva din planurile voastre diabolice, ca alta ocazie nu mai prindeti. După cum spunea si dl prefect, Borsa trebuie sa devină un oras normal si sigur.
Tony”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA