AcasăberzmudeBuletin electoral, scris cu leuca de la car! (1)

Buletin electoral, scris cu leuca de la car! (1)

spot_img

DISTRIBUIȚI


Anul 2012 va fi unul total electoral, sau nu va fi deloc. A doua variantă este imposibilă, atâta vreme cât prima e posibilă. De mai multă vreme îmi bâiguie prin minte întreținerea unei rubrici dedicată special marilor reprezentanții de circ din acest an. Am vrut ca ea să debuteze odată cu campania electorală de la locale, dar, din motive necunoscute, i-am grăbit începutul. Titlul nu-mi aparține decât parțial. Asta pentru că sunt sigur că pe acesta l-ar fi ales și regretatul meu prieten Gheorghe Roman, omul alături de care am traversat, în râs, câteva campanii electorale. Dacă veți accesa această rubrică, vă asigur că nu veți fi dezamăgiți. Vor fi prezentate fapte reale, tratate cu sarcasm, ironie și umor. Nu mă voi supăra dacă o să primesc sfaturi ori subiecte de la dvs., indiferent de simpatiile politice pe care le aveți. Gata, îi dăm drumul.
Mai există conducere la PSD și PNL Maramureș?
După câte ne-am putut da seama, nu, nu există. La ultima ședință a Consiliului Județean, președintele Mircea Man și-a bătut joc de majoritatea lui Moș Crăciun, adică de cei 22 de consileri ce fac parte din USL. Cum pământul i-a fugit demult de sub picioare, dar înainte pomeniții nu știu sau nu vor să-l îngroape definitiv, Mircea Man a profitat de prostia și indecizia lor pentru a trece prin plen iluzoriul proiectul al tunelului pe sub Gutâi. Marinel Francisc Kovacs, liderul de grup al liberalilor, s-a scremut și a dat din aripi ca o găină aflată în călduri, fără să priceapă că nu așa se procedează în astfel de situații. Man avea nevoie de proiect pentru a se prezenta ca salvator în fața alegătorilor din Maramureșul Istoric. Cărora le va povesti cât de greu i-a fost în lupta cu bandiții de la USL care vor să lase în izolare acest petec sfânt de pământ românesc. Maeștrii Octavian Butuza și Marian Ilea se vor ocupa de scenografie și regie. Pe acest fundal, în plenul CJ, câțiva uslași prostovani de peste deal, au votat pentru proiectul fantomă propus de Man. N-am văzut nicio reacție unitară din partea celor care se fac că ar conduce USL. Cineva trebuia să le spună (pauze au fost destule) naivilor că proiectul nu trebuie votat, fiind o capcană întinsă de Man. Apoi, dacă păcălicii au votat, a doua zi trebuia să fie excluși din PSD sau PNL. Dar cine să o facă? Moș Urs(ache) ori Radu Ștef? Să fim serioși. Doi lideri de paie ce nu sunt în stare să ia o decizie tranșantă atunci când ea se impune. Gargaragii de duzină, păpuși manipulate de aceeași sforari ce dăinuesc în politica locului de aproape douăzeci de ani. Două partide debusolate, incapabile să se impună nici măcar în fața unui adversar paralizat de frică, incompetență și neputință. Abia aștept ca Mircea Man să câștige alegerile în fața pămpălăilor de la USL!

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA