AcasăsiugariuBUCUROȘI DE OASPEȚI - Tineri clujeni în pelerinaj la mănăstirile maramureşene

BUCUROȘI DE OASPEȚI – Tineri clujeni în pelerinaj la mănăstirile maramureşene

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un grup de peste 20 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din cartierul clujean Dâmbul Rotund, au fost într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Următorul pelerinaj al tinerilor, de două zile, va fi la mănăstirile din județul Bistrița-Năsăud.

Tinerii fac parte din „Grupul de Tineret” al Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” și participă săptămânal la activitățile dedicate lor, ce se desfășoară în biserica de pe strada Corneliu Coposu, sub îndrumarea preotului Alexandru Ciui.

Activități specifice au loc și în imobilul din apropierea locașului de cult, care se dorește a fi în viitorul apropiat un centru de catehizare.
„Pelerinajul a fost organizat ca o încununare a activităților catehetice precum și a ac­ti­vităților sportive și de creație la care tinerii au participat în fiecare zi de marți din acest an”, a spus părintele Alexandru Ciui.
Traseul urmat de tinerii pelerini a inclus închinarea în câteva mănăstiri, dar și vizitarea unor obiective importante din zona Maramureșului.
Prima vizitată a fost Mănăstirea ,,Sfânta Ana” de la Rohia, unde s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aici au fost vizitate și celelalte obiective religioase și culturale, cum ar fi chilia părintelui Nicolae Steinhardt și muzeul mănăstirii. Au urmat momente de rugăciune și reculegere în biserica din Cimitirul Vesel din Săpânța și în biserica mănăstirii Bârsana.
În trecerea prin orașul Sighetul Marmației, tinerii clujeni au vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Aici, tinerii au aprins lumânări și s-au rugat în spațiul special amenajat pentru cei care au suferit în închisorile regimului comunist.
„Pelerinajul a fost și o bună oportunitate de socializare a tinerilor și de întărire a legăturilor de prietenie dintre ei. Parohia își propune ca astfel de activități să mai fie organizate și în lunile ce vor urma. Următorul pelerinaj de două zile va fi la mănăstirile din județul Bistrița-Năsăud”, a adăugat părintele Ciui.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA