AcasăEvenimentBLOCADA 2014: 74 de arme confiscate, amenzi de 5,8 milioane lei -...

BLOCADA 2014: 74 de arme confiscate, amenzi de 5,8 milioane lei – in doar patru zile de actiune in judetele limitrofe cu statele non-UE (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Peste 820 de infracţiuni constatate, sancţiuni contravenţionale de peste 5,8 milioane de lei aplicate, precum şi peste 1 milion de ţigarete, 74 de arme, peste 2.500 de bucăţi de muniţie confiscate, 8 depozite ilegale de ţigarete, 24 de persoane urmărite în temeiul legii şi 9 autoturisme furate găsite, sunt câteva dintre rezultatele muncii poliţiştilor din 10 judeţe limitrofe frontierei cu statele non-UE, în ultimele patru zile.
Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, în perioada 16 – 19 iulie a.c., peste 10.000 de poliţişti de la inspectoratele de poliţie ale judeţelor limitrofe frontierelor cu Ucraina, Moldova şi Serbia, precum şi de la poliţia transporturi şi cei specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, au intensificat activităţile de prevenire şi combatere a faptelor ilegale.
În cele patru zile, poliţiştii din Satu-Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş au efectuat 3.590 de controale la unităţi comerciale, 91 de percheziţii domiciliare şi au instituit 1.213 filtre rutiere.
În urma acestora, poliţiştii au constatat 828 de infracţiuni, dintre care 535 în flagrant delict. Dintre acestea, 151 au fost de natură judiciară, 290 de natură economico-financiară, 252 la regimul circulaţiei, 72 la regimul armelor şi muniţiilor şi 63 la alte genuri de infracţiuni.
Pentru comiterea acestor fapte sunt cercetate 863 de persoane, faţă de 19 dintre acestea fiind luată măsura reţinerii, iar faţă de 15 cea a arestării preventive.
De asemenea, poliţiştii au depistat 24 de persoane urmărite în temeiul legii, dintre care 4 aveau emise pe numele lor, de către alte state, mandate europene de arestare şi au identificat 9 autoturisme furate.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 19.372 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.836.530 de lei.
Din totalul sancţiunilor aplicate, 1.899 au fost la Legea 61/1991 privind ordinii şi liniştii publice şi 1.959 la Legea 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Cele mai multe sancţiuni, 19.372, au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 57 dintre acestea fiind pentru consum de alcool la volan şi 4.799 pentru depăşirea vitezei legale.
Totodată, au fost reţinute 543 de permise de conducere, 465 de certificate de înmatriculare, iar 25 de autoturisme au fost indisponibilizate.
Pe parcursul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au confiscat 1.041.475 de ţigarete, au identificat 8 depozite ilegale de ţigarete şi au confiscat 74 de arme, 28 letale şi 46 neletale, precum şi 2.569 de bucăţi de muniţie.
Valoarea bunurilor confiscate este de 1.177.287 de lei.
Structurile teritoriale de poliţie au fost îndrumate şi sprijinite de ofiţeri specialişti din cadrul direcţiilor centrale din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA