Un pasionat de OZN-uri crede că a descoperit, cu ajutorul programului Google Earth, un aparat de zbor de origine extraterestră, într-o pădurice de lângă Timișoara.
Scott C Waring, un pasionat al OZN-urilor susține că a făcut descoperirea vieții sale. Cu ajutorul faimosului program Google Earth a reperat un presupus OZN chiar lângă niște copaci, undeva în județul Timiș. Pentru că este convins de descoperirea sa, bărbatul a realizat chiar și un videoclip în care prezintă presupusul OZN.
Interesant este faptul că Waring a efectuat chiar și măsurătorile obiectului spațial neidentificat. Mai mult de atât, el susține că este vorba despre un OZN clasic, care seamănă foarte bine cu cel care s-a prăbuşit la Roswell în 1947.
În videoclipul său, Waring susține că OZN-ul este cât se poate de real și nu poate fi vorba despre o construcție pentru că se află pe un câmp, lângă niște copaci, unde nu există drumuri.
„Este departe de orașe, este departe de construcții înalte, este departe de construcții noi. Arată ca un turn de apă dar nu este un turn de apă” mai spune Scott Waring.
Coordonatele descoperirii sunt: 45°42’12.11″N 21°18’8.88″E
Întotdeauna lucrurile trebuie analizate minuțios pentru ca apoi să se emită o teorie, dar se pare că ufologul a omis această etapă din cercetarea sa și lucrurile au luat o întorsătură hazlie. De fapt, este vorba despre un turn de apă, care de sus seamănă perfect cu un OZN.
Ciudat este faptul că acest turn de apă are o arhitectură bizară, dar de aici și până a fi un OZN este cale lungă.