AcasăNews AlertBILANȚ | Sorin Vlașin, senator PSD de Maramureș, vicepreședinte al Comisiei economice,...

BILANȚ | Sorin Vlașin, senator PSD de Maramureș, vicepreședinte al Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului, la 3 ani de activitate în slujba maramureșenilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Au trecut 3 ani de când, cu mândrie, onoare și responsabilitate am depus jurământul de credință față de Țară și Popor. În 21 decembrie 2020, am intrat oficial și solemn în exercițiul mandatului de Senator al României. Așa cum am promis maramureșenilor care mi-au acordat votul și încrederea lor, am încercat, zi de zi, să-mi îndeplinesc cât mai bine atribuțiile și, împreună cu colegii senatori și cu cei doi deputați PSD de Maramureș, Gabriel Zetea și Gheorghe Șimon, să inițiem legi în beneficiul tuturor categoriilor sociale, să sprijinim dezvoltarea fiecărei comunități locale din Maramureș și să reprezentăm cu adevărat interesele românilor și maramureșenilor în organul legislativ suprem.

Sunt vicepreședinte al Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului, postură din care, alături de ministrul Radu Oprea, de președintele Comisiei, Daniel Zamfir și de colegii senatori, am efectuat o serie de vizite de lucru în țară, la companii cu capital românesc și companii energetice, căutând soluții pentru dezvoltatea economiei și rezolvarea problemelor din sectorul energetic.

De asemenea, sunt membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, Comisia pentru antreprenoriat și turism și Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

În cifre, activitatea parlamentară din cei 3 ani de mandat înseamnă: 72 de inițiative legislative dintre care 34 promulgate legi, 1 declarație politică, 6 întrebări și interpelări, o interpelare adresată primului ministru și 59 de luări de cuvânt în plen. Printre problemele la care am încercat să găsim soluții legislative se numără: stoparea fenomenului ”păcănelelor”, a traficului și consumului de droguri; reducerea numărului de accidente de circulație grave, cauzate de consumul de alcool și droguri; sprijinirea mediului de afaceri; rezolvarea problemelor din sectorul energetic; rezolvarea problemelor din sectorul asigurărilor etc.

Alături de colegii deputați Gabriel Zetea și Gheorghe Șimon am oferit sprijin comunităților locale, promovând proiectele și investițiile atât de necesare pentru dezvoltarea Maramureșului și purtând discuții aplicate, împreună cu primarii, miniștri, secretari de stat și premierul Marcel Ciolacu. Am reușit astfel să sprijinim proiecte în valoare de zeci de milioane de Euro finanțate prin programe guvernamentale, să rezolvăm probleme birocratice cum ar fi trecerea vechiului Pod peste Tisa și străzilor aflate pe culoarul investiției, din administrarea UAT Sighetu Marmației în cea a Ministerului Transporturilor și să promovăm Maramureșul la nivel național. Astfel, am invitat în repetate rânduri miniștri și colegi senatori în județul nostru, pentru a cunoaște la fața locului oportunitățile dar și problemele noastre.

Am încercat, și în nume personal să fac bine, prin proiecte de genul acordării burselor de excelență sau prin sprijinul acordat în organizarea concertului ”Uniți sub tricolor și cruce”, organizat anul trecut!

De asemenea, am încercat să rămân aproape de oameni și de problemele lor, prin activitatea desfășurată în cadrul cabinetului parlamentar, prin vizitele de lucru și participările la diferite evenimente locale!

Vă asigur, dragi maramureșeni că voi rămâne un prieten și un partener al vostru și voi lupta în continuare pentru dezvoltarea și prestigiul județului.

Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul și încrederea acordată și am convingerea că, împreuna, vom reuși tot ceea ce ne dorim pentru Maramureș.
Dumnezeu să ne ajute!

Sorin Vlașin,
Senator PSD de Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA