AcasăActualitateBILANȚ 2016 - Adunarea Eparhială a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului (FOTO)

BILANȚ 2016 – Adunarea Eparhială a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

BILANȚ 2016 Sub preşedinţia Prea­sfinţitului Iustin, Epis­­­co­pul Maramureşului şi Sătmarului, în sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, care au analizat întreaga activitate a eparhiei, pe anul 2016, sub aspect economic, administrativ, cultural, patrimonial, social-filantropic, teologic-educaţional, canonico-juridic şi monahal, conform unui comunicat transmis de Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului.

În ultimul trimestru al anului 2016, în eparhia noastră consemnăm două evenimente de importanţă istorică: trecerea la cele veşnice a Arhiepiscopului Justinian Chira, părintele nostru; iar cel de-al doilea a fost alegerea şi întronizarea succesorului său, cel de-al XXX-lea ierarh al Maramureşului şi Sătmarului, în persoana Preasfinţitului Părinte Iustin Hodea. Din rapoartele prezentate de consilierii şi inspectorii de resort, vă aducem spre ştiinţă următoarele: Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, care cuprinde judeţele Maramureş şi Satu Mare, are un număr de 93 de parohii urbane, 380 de parohii rurale cu 30 de filii, deservite de 573 de clerici şi alţi 18 preoţi caritativi, care activează în spitale, penitenciare sau instituţii ce aparţin de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţiei, precum şi 30 de mănăstiri şi 10 schituri.

În anul 2016 au fost hirotoniţi întru preot şi diacon un număr de 17 clerici, 43 de clerici şi 9 personalităţi din rândul mirenilor au fost distinşi pentru activitatea lor în folosul Bisericii neamului nostru românesc, s-au pensionat un număr de 9 preoţi, iar un număr de 8 preoţi au fost sancţionaţi disciplinar. În anul precedent s-au continuat lucrările la Catedrala Episcopală, lucrări încununate cu înălţarea Sfintei Cruci pe cupolă.

De asemenea, s-a depus un proiect pentru accesarea de fonduri europene, cu titlul „Conservarea, reamenajarea şi punerea în valoare a Palatului Episcopal din Sighetu Marmaţiei”, cu destinaţia „Centrul pastoral-cultural Sfântul Iosif Mărturisitorul, a fost schimbată destinaţia spaţiului din bulevardul Republicii nr. 55 în Policlinică de Pediatrie şi s-a amenajat un spaţiu care deserveşte atelierul de croitorie „Sfânta Tavita”.

Pe cuprinsul eparhiei noastre sunt în construcţie 30 de biserici şi mănăstiri, două sedii de protopopiat şi 4 case parohiale. Sunt în lucru 21 de şantiere de pictură bisericească, în conformitate cu Regulamentul Comisiei de Pictură Bisericească, şi se efectuează lucrări de restaurare, reabilitare şi consolidare la două biserici monument istoric (Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Copalnic Mănăştur şi biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Şomcuta Mare).

La data de 17 iunie 2016, în cadrul manifestărilor cultural-religioase ale municipiului Baia Mare, a fost inaugurat spaţiul muzeal expoziţional, în sala Sfinţii Martiri Brâncoveni, din incinta Catedralei Episcopale, cu expoziţia permanentă: „Cartea veche – mărturie vie a spiritualităţii neamului românesc”.

În plan cultural, amintim apariţia în editura eparhială a 6 monografii-album (4 protopopiate, Catedrala Episcopală şi Mănăstirea „Sfânta Ana“ Rohia), precum şi a altor 5 titluri de carte. Tot la activitatea editorială, la nivel eparhial, au apărut 7 titluri de reviste eparhiale, teologice şi parohiale, un supliment de spiritualitate ortodoxă şi un suport de curs pentru şcolile maramureşene, în colaborare cu săptămânalul „Gazeta de Maramureş”.

Un simpozion de înaltă ţinută academică s-a desfăşurat la Mănăstirea Rohia, intitulat „Rohia. 90 de ani de viaţă monahală 1926-2016”, în cadrul Zilelor Steinhardt, iar la Petrova s-a desfăşurat simpozionul intitulat „Religie şi Ştiinţă”.

Întâlnirea Mondială a Tinerilor Ortodocşi, Bucureşti – septembrie 2016, a fost întregită cu un număr de 84 de tineri din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, care s-au alăturat celor 2500 de invitaţi din toată lumea ortodoxă. Tot sub coordonarea sectorului teologic-educaţional, pe întreg cuprinsul eparhiei noastre s-au desfăşurat un număr de 35 tabere pentru copii şi tineri, iar programul „Hristos împărtăşit copiilor” a fost implementat pentru 3.641 de beneficiari.

Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, prin sectorul social-filantropic, a derulat suma de 2.320.907 lei, de care au beneficiat un număr de 15.098 persoane, ceea ce înseamnă suma de 153 lei/asistat/an. La toate acestea, dacă se mai adaugă masa oferită la diferite evenimente religioase şi pachetele pentru copii, rezultă că un număr de 59.598 de persoane au beneficiat de cel puţin un serviciu în cursul anului 2016.

Proiecte inițiate în anul 2016

Proiectul „Îmbracă un copil de sărbători” s-a derulat în 30% din parohiile eparhiei, fiind sprijiniţi un număr de 120 de copii cu îmbrăcăminte şi încălţăminte.

În Proiectul „Ghiozdanul copilului creştin” au fost sprijiniţi 210 copii din familii nevoiaşe cu rechizite şi alte lucruri necesare pentru şcoală.

Prin „Colecta din prima Duminică a Postului Naşterii Domnului” au fost sprijinite 828 de persoane.

Din Fondul Central Misionar au fost sprijinite un număr de 2.057 persoane, iar din fondul Filantropia un număr de aproximativ 1.437 persoane. La toate acestea, adăugăm slujbele de târnosire şi resfinţire de biserici săvârşite de Preasfinţitul Părinte Iustin, precum şi participarea la diferite manifestări cultural-religioase, conform comunicatului biroului de presă al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.

8d475030a36248e1aa5fadd6a3ec780973c8dd9ea0264348ba79cf5901c163ee832d7e588ba7483d97a89f2a8b47e5deb65d4915171342aaa905f65ff91ba51fdcb2fffab70644448711f3a826d1c20f

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA