Plimbări gratuite cu bicicleta pentru locuitorii din Cluj-Napoca, unde a fost inaugurat un sistem de bike-sharing, care a costat 14 milioane de lei, bani europeni. Practic, oamenii pot împrumuta o bicicletă pe care o pot lăsa apoi la una din zecile de staţii din oraş. Nu plătesc decât dacă o folosesc mai mult de oră. 5.000 de oameni vor apela zilnic la acest sistem, estimează autorităţile.
30 de tineri curioşi au fost primii utilizatori ai sistemului de bike-sharing. „Durează cam 30 de secunde să ridici bicicleta”, spune un biciclist. „Scanează un card la intrare şi, după ce se ridică bicicleta, se mai scanează încă o dată cardul acela lângă bicicletă”, a spus un alt tanar.
„Cel care doreşte să utilizeze bicicleta trebuie să se prezinte la Primăria Muncipiului Cluj-Napoca. Va semna un contract valabil pe patru ani de zile, va primi un card pe loc şi un cod PIN i se va trimite pe adresa de email”, explică Ovidiu Câmpean, manager de proiect.
Codul unic deblochează staţia de închiriere. Aici, utilizatorul va avea acces la o hartă virtuală cu toate bicicletele şi îşi va putea alege destinaţia.
„Prin harta interactivă în cadrul aplicaţiei care se regăseşte pe totem se văd toate staţiile. Există o legendă cu mai multe culori. Staţiile verzi sunt staţiile online, deci care sunt utilizabile, şi care au gradul de populare de 80% biciclete în staţii. Cu culoarea gri apar staţiile offline, deci care nu sunt disponibile la data prezentă, cu galben apare staţia curentă unde ne aflăm şi culoarea albastră sunt staţiile subpopulate”, spune Bogdan Reves, administratorul sistemului.
Pentru moment, sunt disponibile 470 de biciclete, care pot fi luate din peste 40 de staţii. Primele 60 de minute de folosire sunt gratuite, iar apoi tariful este de patru lei pe oră. Cei care nu returnează bicicleta în 12 ore vor plăti o amendă de 80 de lei.
Digi24.ro