AcasăLifestyleBeneficiile jucăriilor Montessori în dezvoltarea copiilor

Beneficiile jucăriilor Montessori în dezvoltarea copiilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Foto

 

Filosofia Montessori este centrată pe dezvoltarea individuală a copiiilor și pe crearea unei fundații solide în educație, astfel încât ei să devină inovatori, încrezători și independenți. Jucăriile Montessori ajută la atingerea acestor obiective, încurajându-i pe cei mici să poată descoperi și dezvolta aceste principii în mod natural. Părinții pot apela cu încredere la această metodă de educație, dacă își doresc să le ofere copiilor oportunitatea de a-și dezvolta întreaga personalitate prin învățare creativă. Începând cu anul 1900, numeroase generații de copii au beneficiat de principiile Montessori, printre care libertatea individuală, observarea și pregătirea unui mediu stimulativ.

 

Jucăriile Montessori reprezintă alegerea ideală pentru copii, deoarece sunt interactive și îi ajută pe cei mici să se dezvolte senzorial. De asemenea, copiii pot deveni mai creativi cu ajutorul jucăriilor Montessori, având în vedere că acestea sunt special concepute pentru a le stimula curiozitatea, fiind create de echipe multidisciplinare de specialiști.

 

Iată care sunt cele mai importante beneficii ale jucăriilor Montessori:

  1. Sunt simple

Filozofia Montessori are la bază simplitatea și educarea copiilor prin învățare creativă. Cu ajutorul jucăriilor simple, copiii încearcă să ofere sens lumii în care trăiesc, pe care o descoperă pas cu pas. Atunci când primesc informații organizate, ei vor reuși să cucerească teritorii din ce în ce mai mari, asimilând concepte importante cum sunt forma, dimensiunea ori spațialitatea. Atunci când se joacă cu piese simple, din lemn, cum ar fi un triunghi, un cerc și un pătrat, ei primesc informații solide despre relația dintre obiecte și structurile geometrice esențiale, pe care trebuie să învețe cum să le diferențieze.

  1. Pot fi utilizate în mod individual

Educația Montessori consideră că fiecare copil este unic, având capacitatea de a învăța în ritmul propriu. Chiar dacă cei mici se adaptează la toate stilurile de învățare, este benefic pentru ei să li se ofere libertatea de a se orienta singuri spre modul de învățare care le stimulează la maximum abilitățile, ajutându-i să își atingă adevăratul potențial.

  1. Au designul inspirat din realitatea

Creierul copiilor nu este capabil să facă distincția între realitate și fantezie, până în jurul vârstei de șase ani. Din acest motiv, pentru a-și putea dezvolta o relație sigură cu lumea din jur, ei trebuie să afle mai întâi care este realitatea. Cu ajutorul jucăriilor Montessori, cei mici pot învăța despre cauză și efect, despre echilibru și spațialitate.

  1. Oferă libertate cu limite sănătoase

Jucăriile Montessori le oferă celor mici oportunitatea de a lucra și a descoperi principii și concepte importante, într-un mediu liber, care nu le îngrădește gândirea strategică. Cu toate acestea, mediul este securizat, datorită parametrilor bine stabiliți de această metodă de învățare atât de simplă, dar în același timp revoluționară.

  1. Sunt naturale

Jucăriile Montessori sunt realizate din materiale naturale, în special lemn, metal și bumbac. Orice jucărie din lemn va oferi unui copil mai multe informații despre lumea reală, decât o poate face o jucărie din plastic. Lemnul oferă o varietate de texturi, iar metalul are proprietatea unică de a fi rece atunci când îl atingi și de a se încălzi atunci când îl ții în mână. Jucăriile din materiale naturale au greutăți și densități interesante, pe care copilul le poate distinge atunci când se joacă cu bile, cercuri sau alte forme adecvate.

  1. Stimulează autocorecția și autoevaluarea

Aceste două abilități sunt componente de bază ale educației Montessori. Pe măsură ce cresc și se joacă cu jucării din această categorie, copiii învață să fie obiectivi în legătură cu deciziile lor și rezultatele pe care le obțin, reușind să recunoască și să corecteze anumite erori de raționament sau de acțiune. De asemenea, ei pot trage concluzii din aceste erori și pot învăța multe lucruri folositoare pe viitor.

Jucăriile Montessori sunt simple, naturale și profund conectate la realitate. Temele abordate de acestea sunt realiste, mai degrabă decât desprinse din fantezie. De asemenea, stimulează inteligența și îi provoacă pe cei mici să se dezvolte armonios, atât la nivel fizic dar mai ales cognitiv.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA