AcasăEvenimentSportBĂTĂLIA NAȚIUNILOR – HCM a pierdut derby-ul cu CSM București, dar titlul...

BĂTĂLIA NAȚIUNILOR – HCM a pierdut derby-ul cu CSM București, dar titlul se decide la Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Nu mai puțin de șase națiuni care vor fi prezente la Campionatul Mondial din Danemarca din decembrie au fost reprezentate în teren la meciul dintre CSM București și HCM Baia Mare, disputat în această seară. Este vorba despre jucătoare care evoluează la cele două echipe, dar sunt selecționate și în naționalele României, Spaniei, Suediei, Braziliei, Franței și Olandei. Din acest punct de vedere putem spune că am asistat la un mini-mondial de handbal.

De șase ori s-au întâlnit până acum cele două echipe, în Liga Națională și Cupa Românie, fiecare având câte trei victorii la activ. Înainte de fluierul de start al partidei s-a ținut un minut de reculegere în memoria victimelor tragediei de la Colectiv, dar și al celor trei handbaliști de la CSU Târgoviște, care au murit duminică în urma unui grav accident rutier.

Excelent început de meci pentru echipa noastră. Precisă în apărare, eficientă în atac, HCM a fost cu mult peste adversară, surprinzător de nesigură în foarte multe momente. Așa se face că Baia Mare a condus cu trei goluri diferență minute bune de joc. Abia în minutul 23 reușesc bucureștencele să egaleze, 10-10, după ce jocul echipei noastre a slăbit și le-a permis adversarelor să-și revină. S-a mers apoi cap la cap până aproape de finalul reprize, când HCM a comis o serie de greșeli de care au profitat imediat versatele jucătoare ale CSM și repriza s-a încheiat cu 15-12, o diferență neașteptat de mare după cum a evoluat scorul.

A fost o repriză în care s-a dictat o singură aruncare de la șapte metri și nicio eliminare, deși jucătoarele nu s-au menajat deloc. O repriză cu trei ratări uriașe ale Valentinei Ardean, care n-a reușit să o învingă pe Pessoa din situații de unu la unu. Au mai greșit în atac Pineau, Gaiger, Perianu și Do Nascimento, iar Paula Ungureanu a avut doar patru intervenții salvatoare, acestea fiind explicațiile pierderii primei reprize.

Repriza a doua a început cu două schimbări în tabăra băimăreană, Ionica Munteanu în locul Paulei Ungureanu și Anamaria Tănăsie i-a luat locul lui Ardean. Înscriem de două ori și speranțele renasc. Vine și un gol superb marcat de Tănăsie, dar nici bucureștencele nu se lasă. Curg și eliminările de data asta, două pentru CSM, Carmen Martin și Cristina Vărzaru, dar și Luciana Marin. Din nou sunt minute de joc confuz practicat de fetele noastre și diferența dintre cele două echipe revine la trei goluri, apoi, din minutul 45 a început să crească îngrijorător. Un nou moment de măiestrie marca Tănăsie și cred că de aici înainte cei doi antrenori vor fi obligați să înceapă partidele și cu ea în primul șapte.

Finalul meciului este presărat cu greșeli de ambele părți, cu eliminări, atacuri ratate. Jezic înscrie ultimul gol și cel mai așteptat meci al sezonului din Liga Națională se încheie cu victoria gazdelor, 24-21, dar pentru Baia Mare nu e totul pierdut. Dacă lucrurile vor decurge normal, ultimul meci din Liga Națională, cel de acasă cu CSM va decide titlul de campioană. Diferența de astăzi poate fi remontată acasă. HCM a demonstrat în multe momente ale jocului că poate face diferența în teren, cu condiția să greșească mai puțin individual.

Declarații după meci

La Digi Sport au fost consemnate câteva declarații legate de această partidă. Jorgensen a fost cea mai bună jucătoare din echipa bucureșteană.

„Nu ne simțim nici pe jumătate campioane, în niciun caz. Au mai rămas multe meciuri de disputat, meciuri grele, iar ultima confruntare o avem la Baia Mare. Trei goluri nu înseamnă mult în handbal” a declarat Line Jorgensen.

„Evident că nu este jucat campionatul. Noi le așteptăm la Baia Mare cu cel mai mare drag” a adăugat Melinga Geiger.

Brazilianca Mayssa Pessoa a reușit o prestație de zile mari în poarta CSM-ului, reușind mai multe parade spectaculoase. „Sunt foarte fericită, astăzi m-am bucurat de handbal” a declarat aceasta. „Contează foarte mult să ai un portar care să te ajute pentru că îți dă elan și totul este mult mai ușor” a recunoscut colega braziliencei, Aurelia Brădeanu.

Și jucătoarele de la HCM Baia Mare au lăudat prestația portarului de la CSM București. „A jucat foarte bine. Știm că este o jucătoare foarte bună, iar noi din păcate nu am reușit să înscriem. Va trebui să mai lucrăm la asta pentru următorul meci” a declaralt Lois Abbingh.

CSM Bucuresti – HCM Baia Mare: 24-21 (15-12)

Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermanescu din București; cca 3.000 spectatori.

Arbitri: Diana Florescu (Pitești) si Ana Maria Stoia (București)

Aruncari de la 7m: 2-0 (transformate)

Minute de eliminare: 10-4

  • CSM: Pessoa (16 intervenții), Grubisic, Iordache – Jorgensen 7, Gullden 5 (2 din 7m), Da Silva 3, Bradeanu 3, Rodrigues 2, Martin 1, Manea 1, Vetkova 1, Fisker 1, Varzaru.
  • Antrenor: Kim Ramussen
  • HCM Baia Mare: Ungureanu (4 intervenții), Munteanu (5 intervenții) – Jezic 4, Geiger 4, Tănasie 3, Pineau 3, Marin 2, Do Nascimento 2, Abbingh 2, Perianu 1, Szucs, Ardean Elisei, Georgievska, Nechita, Tătar, Vizitiu.
  • Antrenori: Aurelian Roșca și Ioan Băban.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA