AcasăEvenimentSportBASCHET - BCM Baia Mare a câștigat categoric în fața celor de...

BASCHET – BCM Baia Mare a câștigat categoric în fața celor de la Cuza Sport Brăila

spot_img

DISTRIBUIȚI

BCM Baia Mare s-a impus categoric în fața celor de la Cuza Sport Brăila. Echipa antrenată de Sebastian Man și Dan Donca i-a decimat pe brăileni, la finalul partidei scorul fiind de 112-81.

Pentru băimăreni principalul marcator a fost Cristian Corneanu, acesta reușind să aducă echipei sale 22 de puncte. Victoria băimărenilor a propulsat echipa în fotoliul de lider al clasamentului provizoriu al etapei semifinale a Campionatului Național de Baschet Masculin.

În partida cu brăilenii, BCM Baia Mare a mizat mult pe serviciile tinerilor jucători. Decizia s-a dovedit a fi una bună iar cei care au intrat în teren și-au făcut datoria cu brio.

„A fost un meci în care ne-am atins obiectivele trasate înaintea partidei, acela de a lua cele două puncte puse in joc. Și cel de-al doilea obiectiv pe care ni l-am propus l-am dus la capăt cu brio. Ne doream să dăm șansa tuturor jucătorilor să evolueze. Jucătorii tineri au muncit bine în săptămâna premergătoare meciului iar acestă atitudine a fost răsplătită cu minute mai multe primite în acest meci. Echipa noastră este formată în majoritate din jucători proveniți din pepiniera proprie, lucru care ne face mândri și ne obligă să muncim mai mult la grupele de copii și juniori pentru a consolida acest club”, a spus Sebastian Man, antrenorul principal al BCM Baia Mare.

Pentru BCM Baia Mare principalul marcator în partida împotriva celor de la Cuza Sport Brăila a fost Corneanu. Acesta a reușit să marcheze 22 de puncte pentru echipa sa. De asemenea, au mai marcat: Murgu 7 puncte, Tohătan 13 puncte, Dumitru 6 puncte, Porumb 8 puncte, Abdul -Awwel 4 puncte, Dohi 18 puncte, Stoica 8 puncte, Dunca 13 puncte,Thomas 13 puncte. Au mai evoluat Balogh și Dăscălescu.

În etapa următoare, BCM Baia Mare va susține în deplasare partida cu CSM Ploiești.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA