AcasăEvenimentBărbat din Moisei reţinut pentru comiterea de infracţiuni rutiere. Altul din Valea...

Bărbat din Moisei reţinut pentru comiterea de infracţiuni rutiere. Altul din Valea Viseului arestat

spot_img

DISTRIBUIȚI

arhiva

Ieri, 09 octombrie a.c., poliţiştii din Vişeu de Sus s-au sesizat din oficiu că pe strada Aleea Eroilor din localitate se află un autoturism avariat în proporţie de 40%.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 06/07 octombrie a.c., în jurul orei 04.30, un bărbat în vârstă de 30 de ani din Moisei, cu antecedente penale, a condus maşina pe strada amintită. Nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un imobil.

Din verificările poliţiştilor a reieşit că bărbatul nu deţine permis de conducere iar autoturismul nu are inspecţia tehnică periodică şi nici asigurarea pentru răspundere civilă auto valabile.

Cercetările continuă, cu suspectul în stare de reţinere, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autoturism care nu are drept de circulaţie în România.

Condamnat pentru infracţiuni rutiere, a ajuns după gratii

Poliţiştii din Bistra au pus ieri în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Ei au identificat un tânăr în vârstă de 26 de ani din satul Valea Vişeului care a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru comiterea de infracţiuni rutiere. Tânărul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA