Acasă Administrație BANII CURG ÎN MARAMUREŞ - Peste patru milioane de lei pentru extinderea...

BANII CURG ÎN MARAMUREŞ – Peste patru milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare în Dăneștii Chioarului și Lucăcești

DISTRIBUIȚI

BANII CURG ÎN MARAMUREŞ O sumă impresionantă de bani a obținut de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) comuna Mireșu Mare, prin primarul Ioan Mătieș.

Aici a fost semnat un contract de finanțare în sumă de 4.074.888,00 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Extindere rețea de canalizare menajeră în localitățile Dăneștii Chioarului și Lucăcești, comuna Mireșu Mare, județul Maramureș”, în baza ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene nr. 3680/2017 privind aprobarea listei de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului național de dezvoltare locală pentru județul Maramureș, în perioada 2017 – 2020.

La ședința extraordinară de Consiliu Local în cadrul căreia a fost semnat acest important contract de finanțare a fost invitat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, dar și consilierii județeni Emil Muntean, Liliana Moga, Florica Roman și Sorin Șunea.

Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare a arătat că această vizită a reprezentanților Consiliului Județean a fost una inedită, dar foarte bine primită.

”I-am primit cu brațele deschise în mijlocul nostru, iar președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, a apreciat faptul că a găsit aici un Consiliu Local unit, unde aleșii lucrează în interesul cetățenilor și al comunei. Astfel de sesiuni de lucru ar trebui să aibă loc cât mai des, deoarece în cadrul ședinței am discutat chestiuni cu adevărat serioase.

Am vorbit despre Legea 7 (legea cadastrului) și Legea 407 privind fondurile de vânătoare și am explicat care sunt modificările care ar trebui aduse. Aceste legi sunt date, acum, împotriva poporului.

În ceea ce privește contractul de finanțare pe care l-am semnat, este vorba despre un proiect de extindere a canalizării în Lucăcești și Dănești, în valoare de peste 4 milioane de lei. Sperăm ca, săptămâna viitoare să semnăm încă un proiect în valoare de 27 de milioane de lei, pentru canalizare în Iadăra, Tulgheș, Remeți și Mireș.

Tot pe MDRAP, Mireșu Mare a depus un proiect în sumă de aproximativ 1,1 milioane de lei pentru reabilitarea școlii, în timp ce pe AFIR sperăm să reușim obținerea finanțării pentru construcția unei grădinițe noi, proiect în valoare de 165.000 de euro.

Un alt proiect depus pe PNDL vizează reabilitarea a 18 km de drum comunal, iar pe AFIR am depus un proiect prin care sperăm să reabilităm alți 8 kilometri de drumuri comunale.

O sală de sport vom încerca să o construim prin proiectul depus la finanțare la Compania Națională de Investiții (CNI), iar ca acțiuni derulate pot spune că am mai făcut studii de fezabilitate pentru două școli fără aviz, în Tulgheș și Lucăcești. Altfel spus, în Mireșu Mare se lucrează intens”, a declarat primarul comunei, Ioan Mătieș.

Gabriel Zetea: Comuna Mireșu Mare va fi partener al administrației județene în dezvoltarea proiectelor

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a declarat că, după semnarea contractului de canalizare, în Mireșu Mare urmează să fie semnare noi proiecte admise la finanțare.

”Consiliul Județean Maramureș și comunitatea din Mireșu Mare vor fi, în următorii ani, parteneri în dezvoltarea proiectelor de interes județean.

Implementarea proiectelor pentru canalizarea satelor aparținătoare de comună trebuie să se realizeze în tandem cu reabilitarea drumului județean care face legătura între Șomcuta Mare, Mireșu Mare și Remeți pe Someș.

Sunt două proiecte cu finanțare apropiată, fiecare însumând separat peste 30 de milioane de lei și care vor impulsiona, din punct de vedere economic, întreaga zonă.

Primarul Ioan Mătieș, din calitatea sa de fost om de afaceri al locului, înțelege foarte bine necesitatea utilizării banului public pentru încurajarea mediului de afaceri local.

Mă bucur să văd că viziunea sa privind viitoarea dezvoltare a comunității din Mireșu Mare este împărtășită de consilierii locali. Mulțumesc consilierilor județeni Emil Muntean, Liliana Moga, Sorin Șunea și Florica Roman pentru faptul că au venit la această ședință de Consiliu Local, fiind un exemplu pentru alți aleși județeni care ar trebui să fie mai implicați în viața comunităților locale pe care le reprezintă”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline





Crap Art

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

ZIUA ACCIDENTELOR ÎN BAIA MARE – Doi motocicliști au ajuns în spital

Accident pe bulevardul București Ieri, în jurul orei 15:50, poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe Bulevardul...

COVID-19 MARAMUREȘ – Număr RECORD de noi îmbolnăviri în județ. Avem și un nou deces

Până astăzi, 14 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 68.046 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 31.920 pacienți...

Gazduirea VPS: pentru ce proiecte este utila?

Gazduirea VPS este o alegere excelenta pentru dezvoltatorii web, webmasteri, revanzatori si pentru cei care detin website-uri care au nevoie de resurse consistente.Gazduirea VPS...

CRIMA CARE ÎNGROZIT BAIA MARE – Alex Jiga, cel care a violat-o și ucis-o pe micuța Estera, în vârstă de numai 4 ani, nu...

Acum câteva zile, justiția a vorbit în cazul crimei care a îngrozit Maramureșul. Ucigaşul micuţei Estera a fost condamnat și va fi internat 15...

ACCIDENT ÎN BAIA MARE – Carambol cu trei mașini, una răsturnată, pe strada Progresului

Un accident rutier cu trei autoturisme implicate a avut loc azi-dimineață pe strada Progresului din Baia Mare, la intersecția cu strada B. Delavrancea. Una...