AcasăActualitateSocialBăimărenii sunt așteptați cu CV-urile la Târgul de Cariere

Băimărenii sunt așteptați cu CV-urile la Târgul de Cariere

spot_img

DISTRIBUIȚI

Târgul de Cariere, care va avea loc joi, la Gold Plaza Baia Mare a intrat pe ultima sută de metri. Băimărenii mai au două zile să-și pregătească CV-urile pentru a întâlni companiile angajatoare. Un aspect important e faptul că acesta poate fi printat și de pe eJobs.ro în format Smart CV, de către cei care au cont ori cei care doresc să-ți facă, iar astfel companiile angajatoare vor scana codul, iar informațiile vor intra în baza lor de date.

Programul în această toamnă se desfășoară între orele 11.00 – 19.00, pentru a le face mai facil accesul și candidaților care lucrează. „Am remarcat că tot mai mulți băimăreni (25%, la ediția anterioară) participă la evenimentele noastre, chiar dacă au un loc de muncă în momentul desfășurării lor”, declară organizatorii. Printre companiile angajatoare la ediția din acest an se numără Universal Alloy Corporation, Weidmuller, dar și ING sau Terapia Ranbaxy. Ofertele de angajare acoperă mai multe domenii, printre care producție și tehnică, servicii, financiar, marketing. Tinerii cu studii superioare, absolvite sau în curs, cu sau fără experiență de muncă, sunt principalii candidați vizați de companiile angajatoare prezente la Târgul de Cariere.

Organizatorii le mai propun candidaților traininguri și seminarii pe tema găsirii vocației și a progresului rapid în carieră, dar și sesiuni de consultanță unu-la-unu în carieră și întâlniri cu invitați supriză, în cadrul Atelierului de Cariere.  Workshop-urile au loc la Gold Plaza, etajul II (sala de conferinte de la birourile administrative).

Program workshopuri:

14:00 – 15:30: ”Program de dezvoltare in cariera (upgrade, sidegrade, oportunitati multilaterale)”

16:00 – 17:30: “Train your boss, Fast track integration, Survival kit la birou”

Participarea la aceste evenimente este gratuită, iar în cadrul lor, participanții vor putea afla cum să se integreze rapid la birou, cum să lucreze mai bine cu managerii, dar și discuții despre politici de recrutare, politici de dezvoltare personală și multe altele. Toate aceste informații sunt oferite de traineri instruiți sau de companiile care doresc să susțină traininguri în cadrul Atelierului de Cariere.

Mai multe detalii și informații pot fi găsite pe site-ul www.targuldecariere.ro.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA