AcasăNews AlertBAIA MARE: Primarul Cătălin Cherecheș a câștigat bătălia pentru dezvoltarea municipiului. Consiliul...

BAIA MARE: Primarul Cătălin Cherecheș a câștigat bătălia pentru dezvoltarea municipiului. Consiliul Local a aprobat accesarea finanțării pentru implementarea unor proiecte majore de dezvoltare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Administrația Publică Locală a Municipiului Baia Mare a făcut în 14 ianuarie un nou pas spre a dovedi că își dorește cu adevărat ca orașul să devină Capitală Europeană a Culturii în 2021.

Majoriatea proiectelor importante înscrise în caietul de candidatură pot fi demarate. Asta după ce aleșii băimăreni prezenți la ședința extraordinară de Consiliu Local și-au dat acordul în unanimitate pentru contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 100 de milioane de lei. Pe lângă proiectele majore cuprinse în caietul de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 din finanțarea rambursabilă vor fi acoperite și proiecte majore pentru dezvoltarea urbanistică a municipiului Baia Mare precum și pentru modernizarea și reabilitarea întregii infrastructuri rutiere din oraș. Suma accesată prin finanțarea rambursabilă ar putea fi recuperată după anul 2018 din fonduri europene

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a arătat că pentru a dispune de suma de bani cuprinsă în finanțarea rambursabilă Administrația Publică Locală mai are de urmat șase pași importanți.

„Având în vedere obligațiile pe care ni le-am asumat prin anumite proiecte strategice ale municipiului Baia Mare, în special acela de a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021. Pentru că finanțările cu caracter european vor fi efective abia din 2019 încolo și pentru că nu vom mai avea timpul să implementăm proiecte și să finalizăm proiecte până la sfârșitul anului 2020 cel mai important lucru este să ne arătăm seriozitatea prin a acoperi astfel de proiecte importante printr-o finanțare rambursabilă. Un astfel de proiect de hotărâre este un proiect care demarează anumite proceduri și aceste proceduri sunt așezate pe câteva paliere. Primul palier este al adoptării unei hotărâri de principiu cu privire la contractarea unei creditări rambursabile. Al doilea lucru este acela de a demara o licitație cu privire la o astfel de creditare, al treilea lucru este acela de a obține avizul Ministerului Finanțelor pentru o astfel de creditare, al patrulea lucru este acela de a face draft-ul de contract de finanțare cu societatea, respectiv banca, care a câștigat licitația. Al cincilea lucru este aprobarea în Consiliul Local al contractului de finanțare. Ultimul lucru este semnarea propriu-zisă a contractului de finanțare. Bineînțeles că toți acești șase pași la un moment dat impun câteva condiții. De exemplu, pe la pasul numărul patru trebuie să ai câteva studii de fezabilitate pentru proiectele pe care le finanțezi urmând ca la ultimul pas să deții și proiectele tehnice. Nu trebuie să ai în această fază chestiuni legate de evaluări exacte pentru că nu ai de unde să cunoști anumite lucruri”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Din creditul rambursabil, autoritatea locală va implementa o serie de proiecte importante pentru ca Baia Mare să devină Capitală Europeană a Culturii în 2021. Este vorba despre achiziționarea și restaurarea integrală a clădirii istorice Minerul, restaurarea clădirii Minoriților, achiziționarea sediului Remin și a Hotelului Maramureșului care, împreună cu actualul sediu al primăriei, să fie sediu pentru Universitatea Baia Mare precum și achiziționarea platformei Cuprom, locație unde urmează să fie realizat un Parc Industrial pentru industrii creative. Mai mult, din suma contractată se va realiza și reabilitarea părții istorice a clădirii Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, reabilitarea Pieței Revoluției, demolarea și reconstruirea Pieței Albina și Pieței Izvoarele, readucerea râului Săsar în viața orașului prin reabilitarea malurilor acestuia și reabilitarea arhitecturală și structurală a trei poduri peste Săsar, reabilitarea și modernizarea Sălii Polivalente ”Lascăr Pană” astfel încât obiectivul să poată găzdui și evenimente culturale, reabilitarea terenului de atletism și a Ștrandului Municipal, obiectiv care se dorește a fi transformat într-un complex acvatic cu funcționalități atât în sezonul cald cât și în cel rece. La aceste proiecte majore se adaugă și planuri de dezvoltare demarate în infrastructura rutiera. Mai exact, din sumele obținute se vor reabilita și moderniza toate tronsoanele rutiere și trotuarele din municipiul Baia Mare, zonele intens afectate de lucrările de introducere a rețelelor de canalizare și apă.

Cine sunt cei 13 aleși locali care au salvat onoarea Consiliului Local Baia Mare?

La ședința extraordinară a Consiliului Local de astăzi din 23 de aleși băimăreni au fost prezenți doar 13. Este vorba despre Gabriela Hofer, Elena Cărăușan, Noemi Vida, Istvan Ludescher, Teodor Ardelean, Ștefan Pop, Ștefan Lupșe, Radu Micle, Laura Ghinea, Ioan Mandra, Dorel Mureșan, Marinel Rob și Mihai Moroz. În tot acest timp în care cei 13 consilieri locali își dădeau interesul pentru dezvoltarea municipiului Baia Mare Ciprian Cozoplean, consilier local PSD, servea masa la un restaurant din Centrul Istoric (vezi articolul și dovada foto pe www.2.actualmm.ro)

„Astăzi, acesta este Consiliul Local. Astăzi, acești 13 consilieri locali sunt cei care reprezintă cu adevărat Baia Mare. Consider că astăzi pe acești oameni se poate baza orașul. În rest, sunt doar niște păpuși manevrate de niște interese politice, economice care nu au nicio treabă cu dezvoltarea orașului, cu interesele orașului, cu dorința noastră de a deveni Capitală Europeană a Culturii. Mulțumesc că ați pus orașul pe linia corectă, fermă spre a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021. Mulțumesc că prin ceea ce ați făcut astăzi și prin votul dumneavoastră ați dat principala șansă municipiului Baia Mare să devină Capitală Europeană a Culturii în 2021 și asigurarea finanțării pentru proiectele din caietul de candidatură pentru Capitală Europeană a Culturii. Este o chestiune pe care doar Baia Mare a făcut-o. Alții, celelalte trei orașe nu au specificat în mod concret pe ce se bazează raportat la candidatură. Doar Baia Mare și-a asumat această chestiune, să ia o finanțare rambursabilă pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii. Bineînțeles, banii aceștia pot fi ulterior recuperați și din fonduri europene. Noi ne-am arătat seriozitatea ca și autoritate locală, prin votul dumneavoastră ,că ne dorim prin orice fel de mijloace legale și prin demersul nostru administrativ să devenim Capitală Europeană a Culturii și tratăm cu cea mai mare seriozitate acest lucru”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Consilierii prezenți la ședința extraordinară au ținut să își exprime opinia vizavi de accesarea acestei finanțări rambursabile. Cei 13 au înțeles că prin votul lor au făcut un pas important spre dezvoltarea municipiului Baia Mare.

„Reprezint o categorie socială și o casă de bătrâni civilizată în municipiul Baia Mare ar fi mai utilă și sigur nu ne interesează gradul de îndatorare de 5 sau 10% vizavi de faptul că acest grad de îndatorare nu este mare. Opinia mea este să fim de acord cu acest împrumut. Mai ales că acest împrumut mai trece printr-un filtru al Consiliului Local. Toate proiectele care vor fi finanțate din acești bani mai trec o dată cu indicatori tehnico-economici prin aprobarea consiliului. Deci nu se pune niciodată problema ca acești bani să fie la îndemâna primarului pentru campania electorală sau alte zvonuri de genul acesta”, a spus consilierul local Ștefan Lupșe.

„Eu personal am la îndemână mai multe criterii prin care am făcut o analiză sănătoasă. Sigur, și eu am avut la început anumite îndoieli dar Brașovul are 30% gradul de îndatorare și noi o să ajungem la 17% dar să se vadă ceva. Ideea de Universitatea Baia Mare este fantastică”, a declarat consilierul local Ștefan Pop.

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local de ieri, 14 ianuarie, aleșii băimăreni și-au mai dat acordul pentru aprobarea documentației tehnico-economice pentru realizarea monitorizării video a întreg orașului, preluarea de către Clubul Sportiv Minaur, club de drept public, a echipelor de handbal masculin și feminin de la Handbal Club Municipal Baia Mare precum și modificarea organigramei și a statutului de funcții în cadrul clubului de drept public.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA