AcasăEvenimentBAIA MARE - Majoritatea cerințelor Administrației Publice Locale impuse în cadrul proiectului...

BAIA MARE – Majoritatea cerințelor Administrației Publice Locale impuse în cadrul proiectului de management al deșeurilor, incluse în caietul de sarcini

spot_img

DISTRIBUIȚI

Administrația Publică Locală a municipiului Baia Mare a făcut un prim pas important în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Maramureș”.

Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri au acceptat aproape toate condițiile impuse de autoritatea băimăreană în cadrul documentației care stă la baza caietului de sarcini care prevede implementarea proiectului. Din cele 16 cerințe au mai rămas două care nu și-au găsit rezolvarea. O informare cu privire la acest aspect a fost făcută în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local desfășurată ieri, 29 decembrie, întâlnire la care a participat și Dumitru Dumuța, administratorul public al județului Maramureș.

Cele două cerințe nerespectate de către reprezentanții ADI Deșeuri prevăd mecanismul de plată al serviciului de salubritate dar și îngroparea în pământ a platformelor de depozitare a deșeurilor în municipiul Baia Mare.

„Rămân două cerințe care nu și-au găsit rezolvarea. Acea mult discutată taxă pe care ar trebui să o plătească fiecare unitate administrativ-teritorială, raportată la numărul populației din localitatea respectivă. Chiar dacă noi am cerut să se revină, cel puțin pentru Baia Mare, poate chiar făcând o diferențiere pentru zona rurală și cea urbană și să se perceapă tarif de la populație considerând că pe de o parte relația directă dintre operator și cetățean este mult mai bine să fie directă și să nu intervină un intermediar ca și Municipiul Baia Mare, cetățenii să știe cine este operatorul și de la cine să ceară socoteală dacă serviciul oferit nu este conform așteptărilor lor. A doua cerință importantă, care parțial a fost respectată, se referă la îngrădirea platformelor de colectare a gunoiului menajer, respectiv îngroparea lor într-un interval de timp foarte convenabil pentru municipiul Baia Mare. ADI Deșeuri și Consiliul Județean ne-au propus o schemă prin care din cele 180 de amplasamente să fie îngropate 80, într-un interval de timp de 10 ani. Din punctul meu de vedere, această schemă nu cred că poate să stea în discuție pentru că în Baia Mare numărul de platforme cu probleme este peste 80 iar intervalul de timp nu poate fi atât de mare”, a declarat Vasile Barbul.

Într-o adresă trimisă Primăriei Baia Mare, reprezentanții ADI Deșeuri au arătat că renunțarea și abordarea unui alt mecanism de plată al salubrizării ar impiedica implementarea proiectului. Nu de aceeași părere este însă și primarul Cătălin Cherecheș.

adi 2„Raportat la faptul că se invocă obligativitatea într-un fel a introducerii taxei și a eliminării tarifului pentru salubrizare și această taxă să o plătească municipiul Baia Mare este o chestiune falsă pentru că nu afectează în niciun fel nici cererea sau contractul de finanțare, absolut nimic. Într-adevăr, într-un anumit fel avantajează operatorul dar pe noi nu ne interesează operatorul. Pe noi ne interesează autoritatea locală și ne interesează cât de curat e în oraș. Nu cât de mult și cât de la zi și la ce număr de cetățeni plătește o autoritate locală către un prestator de servicii. Eu cred că nu trebuie să fim orientați decât spre a moderniza acest serviciu la nivelul întregului județ, să fim orientați spre tarife foarte mici și să fim orientați spre o manieră ecologică de colectare a deșeurilor pe patru fracții. Acesta este și modelul pe care vrem să îl impunem. Să fie patru tipuri de containere îngropate, pentru sticlă, plastic, metal și hârtie. Eu vă propun să nu facem niciun fel de concesie cu privire la acest subiect. Ceea ce am solicitat pentru a fi introdus în documentația de atribuire să fie luat ca atare de către reprezentanții ADI Deșeuri”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Prezent la ședința ordinară a Consiliului Local, Dumtru Dumuța a prezentat modalitatea prin care ADI Deșeuri a ajuns să implementeze un tarif de salubrizare direct la autoritățile locale. Mai mult, administratorul public al județului Maramureș a arătat că autoritatea județeană va face demersuri cu privire la modificarea acestui aspect.

„Subscriu ideii ca administrațiile locale să aibă un cuvânt de spus cu privire la acest mecanism. Din păcate, în cadrul ADI Maramureș, în urmă cu doi ani, au hotărât prin documentul de poziție să modifice varianta inițială, care era pe tarif în taxă. Au modificat și mecanismul de relație dintre operator și generatorul de deșeuri dar au modificat și circuitul de bani între administrațiile locale și operator. Solicitările dumneavoastră mi se par corecte și este nevoie să obținem un aviz al autorității de management, a Ministerului Mediului și al organismului intermediar pentru a putea agrea o altă variantă”, a spus Dumitru Dumuța, administratorul public al județului Maramureș.

Cele 16 cerințe impuse de către Administrația Publică Locală în caietul de sarcini care stă la baza implementării proiectului de management al deșeurilor au fost aprobate de consilierii locali în luna martie a acestui an.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA