AcasăActualitate112BAIA MARE | Femeie TERORIZATĂ de iubit chiar și sub protecția legii!

BAIA MARE | Femeie TERORIZATĂ de iubit chiar și sub protecția legii!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Două noi cazuri de violență în familie au fost sesizate de către polițiști în ultimele zile în municipiul Baia Mare. Doi bărbați cu vârste de 29 și 47 de ani și-au bătut iubitele, două femei cu vârste de 19 și 66 de ani. În ambele cazuri, polițiștii au constatat necesitatea emiterii unor ordine de protecție provizorii, ordine care să îi împiedice pe agresori să repete actele de violență de orice fel la adresa victimelor.

Dacă într-unul dintre cazuri lucrurile, deocamndată, par să se fi calmat, în celălalt caz de violență în familie legea nu înseamnă nimic pentru agresor.

Astfel, la numai o zi după ordinul de protecție provizoriu emis de către polițiști, individul în vârstă de 47 de ani a tăbărât peste femeia de 66 de ani în locuință. Aceasta a sunat imediat la 112, cerând din nou ajutorul oamenilor legii.

Ce spune Poliția

Ieri, 15 noiembrie a.c., polițiștii de ordine publică băimăreni au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, o persoană nu a respectat măsurile impuse de ordinul de protecție provizoriu, emis de polițiști cu o zi înainte. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelanta, o femeie de 66 de ani, care a relatat faptul că, un bărbat în vârstă de 47 de ani, pe numele căruia a fost emis ordin de protecție provizoriu, s-a deplasat la adresa indicată în ordin, încălcând restricțiile impuse de acesta. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție provizoriu”,arată reprezentanții IPJ Maramureș.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA