AcasăAdministrațieBAIA MARE, EXEMPLU NAȚIONAL! - 8 milioane de euro pentru siguranța și...

BAIA MARE, EXEMPLU NAȚIONAL! – 8 milioane de euro pentru siguranța și informatizarea elevilor, de la cei de grădiniță și până la cei de liceu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vineri, 11 septembrie, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, i-a chemat pe toți directorii unităților de învățământ din municipiu pe Stadionul “Viorel Mateianu”. Motivul acestei întâlniri, care a fost transmisă LIVE pe pagina de Facebook a primarului, a fost de a-i pune la curent pe directorii unităților de învățământ cu privire la măsurile pe care autoritatea publică locală le-a luat înainte de începerea noului an școlar, în așa fel încât acesta să se desfășoare în condiții optime și de siguranță.

Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare a avut grijă ca începând din prima zi a noului an școlar în fiecare grădiniță, școală, liceu sau colegiu să existe toate facilitățile și dotările necesare pentru o bună funcționare. Fac referire aici în primul rând la chestiunile de ordin sanitar, respectiv la tot ceea ce înseamnă dotări legate de dezinfecție, de spălatul mâinilor sau termometre. Sunt lucruri pe care municipiul Baia Mare le oferă din bugetul local pentru fiecare unitate de învățământ, urmând ca dezinfecția tuturor spațiilor aferente procesului educațional să fie efectuată așa acum prevăd normativele, astfel încât copiii să fie protejați. Dotările se referă și la grupurile sanitare, fiecare dintre acestea fiind dotat cu sisteme de prindere, respectiv dispersie a săpunului și a dezinfectanților”, a declarat Cătălin Cherecheș.

Testări gratuite pentru întreg personalul din învațamânt

Este foarte important ca întreaga comunitate să fie protejată. Din acest motiv Municipiul Baia Mare își asumă testarea întreg personalului din unitățile de învățământ ale orașului.

Practic, începând de astăzi, fiecare educator, profesor sau angajat din învățământ poate beneficia gratuit de testare PCR și mi-aș dori foarte mult ca în scurt timp să avem testarea fiecărui învățător, profesor, a fiecărui om care lucrează în sistemul de învățământ din Baia Mare și care are tangență cu copiii la grădiniță, respectiv cu elevi la școlile din Municipiul Baia Mare. Aici este vorba și despre o chestiune de liber arbitru, dar și de modul în care ne arătăm responsabilitatea față de copiii pe care educăm”, spune edilul băimărean.

Investiții de peste 8 milioane de Euro pentru elevii băimăreni

S-a elaborat la nivelul Guvernului României o metodologie cu privire la recuperarea unor sume sau la accesarea unor fonduri europene pentru tot ceea ce înseamnă dotări din perspectivă informatică, sanitară și a protecției sănătății. Bineînțeles că lucrurile acestea dacă ar trebui să le facem după modul în care sunt gândite de către guvernul României ar trebui să începem școală undeva de Paște. Eu îmi asum din perspectiva autorității locale ca în Baia Mare să facem lucrurile mai repede și aș vrea să-i văd și eu pe cei din Guvernul României care vor spune “dacă voi la Baia Mare ați făcut mai repede nu o să vă puteți recupera banii”. Să fie sănătoși cu banii lor de la București, ne vom descurca noi aici și ne vom asuma toate aceste cheltuileli, chiar dacă este o sumă care se ridică, în total, la 8 milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă facilități în condiții de protecție împotriva Coronavirus, respectiv de învățământ la distanță sau învățământ cu un grad de informatizare mai mare”, a declarat Cătălin Cherecheș.

Tablete pentru fiecare elev, table smart și videoproiector în fiecare sală de clasă

Primarul Cherecheș anunță lansarea achiziției de tablete pentru elevi.

Este vorba de 25.000 de astfel de dispozitive de care vor beneficia toți elevii: de la cei din grădinițe și până la cei din anii terminali de liceu. Tabletele vor fi peste nivelul tehnic respectiv peste ceea ce Guvernul prin acele indicații a transmis, iar pentru fiecare tabletă abonamentul va fi inclus o perioadă de doi ani de zile. Pe lângă acest lucru, următorul tip de achiziție este pentru tablele inteligente, laptop aferent cu tot ceea ce înseamnă videoproiector, ecran pentru videoproiector – dotări care vor exista în toate sălile de curs. Asta înseamnă aproximativ 800 de săli dotate cu 800 de table inteligente, 800 de videoproiectoare și 800 de laptopuri, astfel încât în clasă să existe un sistem informatic coerent care să permită desfășurarea actului educațional la cele mai înalte standarde. Pe lângă acestea, avem 200.000 de metri pătrați de spațiu în unitățile școlare ceea ce înseamnă aproximativ 80.000 de lei/zi pentru dezinfecție, alți 20.000 de lei/zi pentru asigurarea măștilor necesare. Este o sumă colosală în raport cu faptul că un municipiu ca și Baia Mare are nevoie, de exemplu, să plătească asistenții personali ai persoanelor cu aproape 700.000 de euro, în fiecare lună, pentru că Guvernul României uită să plătească acești bani de vreo trei luni!”, explică primarul Cherecheș.

Modificarea programului instituțiilor publice și societăților comerciale pentru evitarea aglomerării

Îmi doresc, pentru siguranța copiilor care merg la școală, să modificăm puțin programul de funcționare a școlilor, instituțiilor publice, respectiv al societăților comerciale, astfel încât – chiar dacă suplimentăm numărul mijloacelor de transport în comun – să nu existe în jurul orei 8:00 dimineața aglomerație la transportul în comun, cu cetățenii care merg la muncă și copii care merg la școală. Ora 8:00 este ora la care începe școala, ora 8:30 – 9:00 ora la care încep instituțiile publice, respectiv 9:00 – 9:30 restul instituțiilor. Voi discuta cu prefectul județului Maramureș acest aspect și voi propune să avem, in acest sens, o Hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență prin care să putem impune acest lucru”, a continuat primarul Cherecheș.

Primul ghiozdan se distribuie la domiciliu pentru fiecare copil care începe clasa 0

Așa după cum bine știti, am demarat în 2015 programul Primul meu ghiozdan, prin care toți elevii din clasa pregătitoare beneficiază de rechizite gratuite. Și anul acesta le vom acorda celor mai mici dintre școlari ghiozdane cu tot ceea ce este necesar. Îmi doresc ca fiecare copil să vină la școală cu ghiozdanul pe care noi l-am oferit, deși sunt convins că fiecare dintre părinți a avut plăcerea să ofere cadou copilului câte un ghiozdan. Începând de azi până duminică la sfârșitul zilei la fiecare dintre domiciliile copiilor care vin în clasa zero vom trimite câte un reprezentant al autorității locale – oferind astfel acasă fiecărui tânăr învâțăcel acest ghiozdan. Evităm astfel crearea de aglomerare în prima zi de școala și permitem asigurarea regulilor de distanțare impuse de perioada dificilă pe care o traversăm”, mai spune edilul municipiului Baia Mare.

15 unități de învățământ în reabilitare

În municipiul Baia Mare avem în aceste momente aproximativ 15 unități de învățământ care intră în reabilitare.

Vom face tot posibilul pentru a putea să finalizam cât mai repede părțile funcționale respectiv interioarele. Trebuie să menționez aici un aspect deosebit de important! Să nu facem compromisuri în raport cu materialele care sunt folosite de constructori, să nu facem compromisuri din punct de vedere al calității. Mai degrabă alocăm bani în plus de dragul funcționării corecte a școlii, respectiv pentru o durabilitate cât mai mare și pentru un cost cât mai mic al întreținerii la școlile pe care le avem în reabilitare. Nu vom face rabat de la calitate și ne vom asigura că inclusiv din punct de vedere estetic lucrurile stau așa cum ar trebui”, a încheiat Cătălin Cherecheș.

ActualMM

 

(comandat de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, executat de ActualMM, cod mandatar financiar 21200185)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA