AcasăEvenimentBAIA MARE: BIO - Festivalul porcului de Mangalita, editia a II-a (VIDEO)

BAIA MARE: BIO – Festivalul porcului de Mangalita, editia a II-a (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

E cunoscut faptul ca “leguma” preferata a romanului este carnea de porc. Doar ca in ultimii ani romanii incep sa aiba grija si de sanatatea lor. De acea tot mai multi nu mai cumpara carnea clasica de porc si au trecut la carnea de mangalita. Aceasta carne e aproape la fel de sanatoasa ca cea a somonului, din cauza nivelului scazut de colesterol. Porcul de Mangalita incepe sa fie atat de apreciat, incat maramuresenii ii fac an de an o petrecere de trei zile si trei nopti. Este festivalul Mangalitei.

Porcul de Mangalita are o istorie de peste 200 de ani. Nu e un porc de carne multa si grasa. E un porc de carne sanatoasa. Spre deosebire de celelalte rase mai evoluate de porci, porcul de Mangalita e un pic mai rebel. Se impaca greu cu cocina.

“Toata ziua dati la coasa pentru purcei? Apoi cand trebuie, cand este nevoie, dam, cosim, le dam sa manance sa fie satui, apa se culca se hodinesc, nu mananca astia orice. Hai copii, hai mai, hai mai” a povestit un crescator.

“Rasele de porc Mangalita si baza sunt rase de porci rustice, autohtone care au niste calitati extraordinare. Ma refer la faptul ca sunt un pic pretentioase la conditiile de hranire si adapost si de asemenea slanina si carnea lor sunt bogate in principii nutritive iar slanina are pana la 70 la suta acizi grasi nesaturati, acizi grasi nesaturati pe care ii gasim in grasimea de somon si in uleiul de masline. Asa cum a zis si la festival profesorul nutritiei carnea de mangalita si basla este foarte buna pentru hrana bolnavilor de boli cardio-vasculare pentru ca curata vasele sanguine de colesterol” a declarat Ioan Tataran, presedintele Asociatiei Producatorilor de Produse Traditionale si Ecologice din Maramures si presedintele Crescatorilor de Mangalite din Maramures.

In Maramures, un fermier creste porci mangalita bio. Slana lor are, conform laboratorului lui mencinicopschi aceeasi cantitate de acizi grasi nesaturati, benefici pt organism ca si uleiul de masline, aproape 70%. Doar ca produsul finit este putin mai scump decat cel clasic. Pentru a fi cat mai cunoscut, maramuresenii ii organizeaza an de an un festival dedicat porcului de Mangalita. Nu de alta, dar mangalita este o rasa romaneasca veche de secole dar pe cale de disparitie.

„Da cumpar foarte des de la domnii, cotlet de mangalita cumpar, carnatii sunt foarte buni, de fapt toate produsele sunt bune” a spus o cumparatoare.

“Cumpara lumea stie si acuma la festival trei zile vom fi aici si ne cauta lumea pentru produse. Vin si din zona Clujului si din alte parti pentru produse” a declarat un producator.

La festivalul Mangalitei au venit si producatorii de vin. Nu de alta dar carnea de porc merge foarte bine cu un pahar de vin facut in gospodariile maramuresenilor. Festivalul Mangalitei se tine in parcarea unui hypermarket de la intrarea in municipiul Baia Mare si se va incheia maine cu recitaluri de muzica populara.

Imagini video Flavius Medan

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA