AcasăNews AlertBAIA MARE AR PUTEA AVEA UN REPREZENTANT ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN! Unul dintre...

BAIA MARE AR PUTEA AVEA UN REPREZENTANT ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN! Unul dintre cei mai apreciați tineri antreprenori băimăreni, implicat activ în zona civică și de voluntariat, candidează la alegerile europarlamentare: Adrian Dan Pop!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Adrian Dan Pop are 35 de ani și este probabil cel mai sufletist om din politica locală, cunoscut ca economist și antreprenor, dar mai ales ca voluntar și susținător al multor inițiative civice și sociale. Crede foarte mult în tineri, în promovarea nevoilor și drepturilor lor, dar mai ales în vocea acestora, care trebuie să fie auzită.

Este probabil cel mai puțin „politician” om implicat în politică și îmi permit să fac această remarcă deoarece îl cunosc de aproape 20 de ani. Deși este unul dintre cei mai potriviți oameni care să ne reprezinte la orice nivel al administrației, Adrian Dan Pop nu s-a angrenat în ocuparea de funcții publice, preferând să muncească pentru oameni în mediul privat și prin resurse proprii.
Cum bine știm, în general, în politică, nu prea e loc de oameni buni printre „hiene”. Poate tocmai de aceea am auzit despre el mai mult prin realizările profesionale și civice.

Astăzi, Adrian Dan Pop este membru USR și candidat susținut de Alianța Forța Dreptei la Alegerile Europarlamentare care vor avea loc împreună cu alegerile locale, în 9 iunie. Am rețineri în privința politicienilor în general, însă, în ceea ce îl privește pe Adrian Dan Pop pot spune doar că este omul care merită să ajungă departe, să continue, la un nivel superior, activitatea cu care ne-a obișnuit.

Vede Uniunea Europeană ca un exemplu global de succes, ce aduce pace și prosperitate. Este determinat să promoveze legislația care încurajează cetățenia activă, egalitatea de drepturi și accesul la educație și oportunități de carieră pentru toți tinerii europeni. Și pentru asta, merită susținerea noastră.

În Parlamentul European, vrea să ajute afacerile și piața liberă, să aducă mai mulți turiști și mai multe oportunități de afaceri în România, dar nu uită de oameni – are în plan protejarea consumatorilor și a start-up-urilor.

Pregătirile pentru alegeri și campania electorală sunt o provocare nouă pentru mine, dar fac acest pas cu cele mai sincere intenții și toată energia de care dispun„, a anunțat Adrian Dan Pop pe rețelele de socializare.

Mult succes, Adrian Dan Pop! Ești unul dintre băimărenii cu care ne mândrim și ne-am bucura să te avem în Parlamentul European!

Annamaria Barbur-Somay/ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA